Team work is hard work.

|

Am citit eu într-o carte (pe care nu o am acum la mine ca să o citez întocmai, dar revin) câte ceva despre ce are nevoie o echipă pentru a funcţiona cum trebuie şi-apoi am început să mă gândesc la colegii mei din DAfi şi la ce nu merge destul de bine acolo sau, dimpotrivă, ce merge bine şi de ce.

Lucrul poate cel mai important pentru a face o echipă să funcţioneze este transparenţa şi mai mult decât atât “îndrăzneala” de a-l contrazice pe celălalt. Principiul se poate testa foarte uşor în viaţa de zi cu zi în grupurile de prieteni. O prietenie strânsă va rezista unei zile mohorâte şi unei ploi de-njurături atunci când se ajunge la vreo neînţelegere. Evident, nici eu şi cu atât mai puţin autorul, nu susţinem că pentru a face o echipă să funcţioneze bine trebuie întâi să-i aduci la stadiul în care să se înjure, însă ducând problema la extrem cam aşa stau lucrurile.

Mi-am dat seama că de multe ori când lucram în echipă lucrurile nu mergeau prea bine, iar rezultatele nu atingeau nivelul scontat atunci când ne menajam unii pe alţii sau ascundeam greşeli de teamă să nu îl supărăm pe celălalt, să nu ne creadă nu ştiu cum sau nu ştiu ce.

Prin urmare, o echipă ce funcţionează la capacitatea maximă trebuie să fie formată din membrii capabili să poarte discuţii în contradictoriu şi să-şi dea feedback sincer şi constructiv.

Un alt lucru de menţionat este că e important să cunoaştem oamenii cu care lucrăm dincolo de activitatea pe care o întreprindem împreună. Nu o să intru acum în detalii psihologice însă, printre altele, lucrul ăsta contribuie la sporirea simţului de responsabilitate al fiecărei persoane. Asta presupunând că relaţia rămâne şi de “business” în acelaşi timp. Nu se fac ele teambuildingurile degeaba.

Un ultim aspect este că orice echipă trebuie să aibă un lider, iar acest lider nu trebuie să-şi uite niciodată statutul, indiferent de cât de unită e echipa sau de cât de apropiat este el de membrii ei. Sunt cazuri în care decizii trebuie luate, iar un lider valoros trebuie să ştie să-şi asume luarea acestora chiar dacă uneori ele nu sunt cele mai bune. Devine deja clişeu vorba că “o decizie proastă astăzi este mai bună decât o decizie bună mâine”.

Ar mai fi multe de spus, dar mă opresc aici acum.

DAfi a încheiat activitatea pe anul ăsta. Urmează petrecerea de sfârşit şi apoi lucrul la strategia pe anul următor. Pregătim multe surprize şi după seara asta de evaluare sunt sigură că daafaceriştii vor creşte tot mai mult iar surprizele ce vi le pregătesc vor fi pe măsură. :)

One response to “Team work is hard work.”

  1. Razvan Avatar

    Îmi plac mult articolele tale, mă inspiră uneori şi îţi mulţumesc mult pentru asta.
    Aş avea de spus şi eu ceva vis-a-vis de lucrul în echipă.
    Fiind unul dintre acei oameni tehnici, nu este indeajus să ne contrazicem.
    Programatorii (grupa din care fac eu parte) sunt guvernaţi de legile project managementului … în echipele mici unde există câte o singură persoană cu responsabilitatea ei (analist, arhitect, dezvoltator, tester, project manager etc) de obicei echipa e presată de timp, nu de modul de colaborare între membrii ei. În momentul în care sunt cel puţin doi dezvoltatori atunci intervine problema colaborării … aici se simte experienţa, modul de gândire, logica problemei şi mecanismul de implementare … Contrazicerea este bună în faza incipientă a dezvoltării, când se stabilesc anumiţi algoritmi de implementare. Consensul trebuie să apară, fiecare persoană urmând să meargă pe aceeaşi ideie de la bun început. Transparenţa este un punct cheie al dezvoltării, fiecare programator trebuind să ştie ce devoltă celălalt şi, mai ales, comentarea codului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *