Am citit o carte pe care Mihai mi-a recomandat-o mai demult. Ideea era să mă relaxez după școala de vară însă după ce am citit-o “relaxare” este ultimul cuvânt la care m-aș putea gândi pentru a putea descrie starea pe care aceasta ți-o imprimă.
Cele aproape 200 de pagini sunt un dialog între un scriitor aflat într-o perioadă nu foarte bună a vieții lui și o gorilă ce deține niște adevăruri revelatoare despre lume, care încearcă să îl învețe cum să fie salvatorul acesteia, ajutându-l să descopere înțelesul din spatele unei povești pe care toată lumea o cunoaște.
Cei doi vorbesc despre cum suntem cu toții învățați aceleași lucruri ce se transmit din generație în generație, fiind prizonieri ai propriei noastre culturi. E interesant de observat cum spunem povestea evoluției vieții pe pământ, poveste care ne face să credem că lumea a fost creată pentru om, pentru că toate câte s-au întâmplat sunt pentru ca “în sfîrșit să apară omul”, eveniment ce pare să marcheze sfârșitul evoluției, noi fiind apogeul acesteia. Ishmael nu e de acord și printr-o succesiune atât de logică ca o ecuație matematică cu un singur rezultat corect ne arată cum lumea nu a fost creată pentru om ci omul a fost creat pentru lume.
Din discuția lor reiese cum toate problemele cu care se confruntă omenirea acum sunt cauzate de faptul că omul, în căutarea obținerii independenței sale în fața “zeilor” și în încercarea de a găsi “modul/calea corect/ă de a fi” a încălcat legile naturii și a modificat echilibrul acesteia.
Acest lucru nu ne este total străin, pentru că o tot auzim de când avem probleme cu încălzirea globală, însă explicațiile lui Ishmael sunt diferite de cele date de noi înșine și merg mult mai adânc în conținut.
Deși e dur în ce spune, el arată cum degeaba cultivăm mai mult cu intenția de a stopa foamea pe pământ întrucât cu cât cultivăm mai mult, cu atât ne vom înmulți mai mult și deci tot vor exista oameni care vor muri de foame. Este o lege a naturii și conform spuselor lui ar trebui să lăsăm ca natura să își urmeze cursul.
Cei doi vorbesc despre importanța diversității speciilor, despre povestea lui Adam (om) și a Evei (viață) și despre semnificația acesteia, despre Cain și Abel și ce a însemnat de fapt uciderea celui din urmă, despre revoluția agricolă și momentul în care oamenii au preluat povestea istoriei lor însă i-au interpretat greșit înțelesul, despre cultură ca o închisoare, despre evoluție și despre cum omul este doar prima și nu ultima ființă inteligentă, ba chiar despre ce rol ar trebui ca noi să avem pe lume, trăind totodată în armonie cu natura, fără a renunța la civilizație. [pauză de respirație]
Mi-ar fi plăcut ca pe alocuri dialogul să curgă mai repede însă doar din cauză că aș fi vrut să citesc totul dintr-o privire; pe măsură ce înaintează, însă, discuția devine tot mai “ridicătoare de sprâncene”.
Deși mai am nevoie de puțin timp să diger informația și să o trec prin propriul filtru autorul pune niște probleme importante într-o lumină cel puțin interesantă și vă recomand cu căldură să le parcurgeți din perspectiva lui.
Veți rămâne cel puțin cu niște semne de întrebare legate de modul în care facem lucrurile, despre modul în care le percepem la nivel de specie, despre motivele ce ne determină să acționăm într-un fel și nu într-altul.
Cartea face parte dintr-o trilogie așa că sper în curând să citesc și The Story of B și My Ishmael.
Leave a Reply