Uneori mă simt…lebădă.

Vi s-a întâmplat să descoperiți că vi se potrivesc lucruri despre care nici nu vă trecea prin minte că o să vă prindă? Așa am pățit eu cu baletul. Din prima oră nu am înțeles mare lucru așa că mi-am zis să merg toată luna. După o lună m-am ambiționat să rămân până reușesc să învăț un pas care îmi cam făcea probleme. Simțeam că mâinile și picioarele complotează împotriva mea, că profesoara e ghidată de undeva de sus de niște sfori fermecate, că ritmul îmi pune piedică… A trecut de atunci jumătate de an, perioadă în care tot descopăr câte un mușchi pe care nu știam că îl am, o nouă mișcare, un nou acord… Nu credeam că firii mele zbuciumate și cu o răbdare cât un purice i se va potrivi vreodată escapada asta cristalină. Dar iată…suntem mistere chiar și pentru noi înșine. Și între timp am învățat și pasul buclucaș. :)

O dată cu orele de balet am redescoperit și muzica clasică pe care o ascultam doar înainte de examene. Citisem eu că te ajută la învățat și, experimentând, mi-am dat seama că îmi place enorm să o ascult. De când cu baletul ascult și în căști. Mă ajută să nu mai văd mizeria de pe străzi sau oamenii nervoși de pe stradă. Îmi ocup gândurile cu repetițiile pașilor de dans sau imagini cu mine vizitând Rusia veche sau Parisul contemporan.

Și acum, pentru că am văzut și biletele pe care le oferă Cristina Bazavan (iar my autumn resolution e să merg mai des la operă, la spectacole de dans și la teatru), vă las și cu bucata pe care am învățat pas marché-ul și care a devenit una dintre preferatele mele și care sper să îmi poarte noroc să ajung la Residentie Orkest/Filarmonica din Haga pe 2 septembrie:

Audiție plăcută!