Circuitul omului în natură.

Citind cărțile lui Daniel Quinn m-am speriat. Am început să mă gândesc că într-adevăr trăim greșit, că distrugem lumea în care trăim și că avem o percepție complet greșită asupra noastră ca umanitate și asupra relației noastre cu natura.

Noi, oamenii (oamenii civilizați) trăim cu impresia că lumea a fost creată pentru noi. Când explicăm teoria evoluționistă a lui Darwin începem de la organismele unicelulare, ajungem la maimuță și apoi în sfârșit la om. Și apoi totul se oprește. Avem impresia, greșită, de altfel, că noi suntem produsul final al evoluției. Că de aici încolo, evoluția nu mai stă în mâinile naturii, ci a noastră. (prin cuceririle tehnologice etc.) Nici nu mai pomenesc de teoria creaționistă care pornește de la faptul că Dumnezeu i-a creat pe Adam și Eva și restul.

 

Nu e greu să ne uităm în jur și să ne dăm seama că ceva în evoluția noastră e greșit. Din moment ce oamenii au locuit pe pământ milioane de ani înainte de civilizație și mai ales din moment ce, civilizația (în atât de puțin timp) a reușit să nu fie atât de grozavă: milioane de oameni mor de foame, miliarde de oameni se zbat pentru supraviețuire cu miliarde de boli, în fiecare zi dispar zeci de specii, pădurile dispar și deșerturile se lărgesc, războaiele distrug zone întregi de viață, stratul de ozon se subțiază, apele și pământul sunt din ce în ce mai poluate, resursele se termină…

Quinn și alți anarhiști (vă rog să nu fiți sceptici din cauza termenului) aduc argumente solide care explică de ce se întâmplă asta: pentru că noi (oamenii civilizați) am încălcat cele 3 reguli ale naturii: să nu îți vânezi competitorii, să nu le distrugi hrana și să nu le interzici accesul la hrană.

Ceea ce ne diferențiază pe noi de animale este abilitatea noastră de a citi semne, de a interpreta trecutul și de a construi povești. Omul a devenit un vânător mai bun pentru că a învățat să citească semnele lăsate de competitorii săi. Interpretând semnele a început să prevadă viitorul: să anticipeze ce se va afla la capătul șirului de urme. Să se pregătească. Și-a dezvoltat limbajul. A devenit un vânător și mai bun, a început să facă rost de și mai multă hrană așa că a început să se înmulțească mai mult. Înmulțindu-se mai mult a fost nevoit să își găsească tot mai multă hrană și să își dezvolte noi sisteme. Până a descoperit agricultura totalitară (ce facem acum: cultivăm pământul și nu lăsăm nicio altă vietate să ne ia din mâncare).

Până aici totul are sens și anarhiștii au dreptate. Continuând tot așa oamenii vor ajunge la un moment dat la o criză suficient de puternică cât să distrugă întreaga omenire (pentru imaginea clară și completă vă recomand cărțile***). Și ce încearcă ei să facă este să salveze omenirea schimbând complet modul în care vedem lumea și ne raportăm la ea.

Ce cred că nu își dau seama ei este că omului, prin natura lui, îi este imposibil să fie altfel. Pentru că așa cum fluturele se naște cu abilitatea (și cunoștința/instinctul) de a rupe crusta crisalidei și de a da din aripi, așa și oamenii se vor naște cu abilitatea (,instinctul și nevoia) de a interpreta trecutul și a spune povești. Și asta facem tot timpul. Ne-am folosit de desenele din peșteri pentru a știi ce să vânăm și cum, am învățat democrația de pe pergamente. Și tot pământul este ca o ceapă, fiind acoperit de straturi de civilizație care ajung să se comporte la fel, doar ca la niveluri diferite.

Ce ne diferențiază de animale este tocmai această abilitate de a interpreta trecutul și a spune povești care ne ajută practic să învățăm mai repede decât orice altă specie. Și mai mult. Și dacă mâine toată omenirea dispare, următorii homo sapiens vor ajunge homo sapiens-sapiens într-un timp mult mai scurt și la un nivel mult mai avansat.Pentru că ăsta pare să fie circuitul omului în natură. E greu să îl vezi, pentru că are milioane de ani, dar dacă faci un efort, devine evident.

Suntem obsedați să cunoaștem viitorul pentru că generații întregi am învățat să anticipăm ce se află la capătul urmelor din nisip. Distrugem natura pentru că în loc să înțelegem că suntem parte din ea, o tratăm ca pe ceva diferit cu care doar încercăm să trăim în comuniune.

Ce suntem noi? O parte din evoluția speciilor. Care e scopul nostru? Probabil să învățăm cât mai bine, să ne îmbogățim ADN-ul și să-l transmitem naturii mai departe. Și atunci nu e de mirare că neurologii spun că creierul nostru este doar un mușchi al învățării și trăiește doar atâta timp cât învață.

Prin urmare, cred că vestea bună e că deși civilizația noastră e toxică (pentru noi înșine și pentru restul) ea face parte dintr-un ciclu normal. Și suntem o etapă normală în evoluție, oricât de greu de perceput ar fi acest proces. Și ar trebui să ne punem creierul la treabă și să învățăm, pentru ca natura să-și urmeze cursul.

*** Ishmael, The Story of B și My Ishmael.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *