The Tipping Point este o carte despre epidemii. Mai exact, despre cum se transmit și cum poți să generezi epidemii (și nu ne referim nici Gladwell nici eu la boli și viruși ci mai degrabă la idei virale).
Nu e o carte complicată, însă e greu de povestit pentru că toată teoria este construită în jurul unor studii de caz bine documentate (se simte experiența de jurnalist a autorului).
Așadar, de ce e nevoie să ții cont când vrei să lansezi o epidemie? De 3 lucruri:
1. Conectorii, Vânzătorii și Experții (legea minoritarilor).
Printre noi se află oameni fără de care epidemiile nu ar apărea. Sunt cei care cunosc o mulțime de oameni, care sunt cu câte un pas în diferite domenii și care au acea memorie și pasiune pentru oameni. Ei sunt conectorii și sunt cei care pun oamenii în contact. Sunt apoi cei foarte persuasivi, cei care vând ideea și altora, cei care reușesc să o facă să fie atrăgătoare. Nu în ultimul rând sunt cei la care știi să te duci când ai nevoie de o informație; sunt cei ale căror recomandări atârnă greu pentru că poți fi sigur că știu cel mai bine ce e bine și cunosc cel mai bine produsul, gama de produse, respectiv serviciul – ei sunt experții.
E important când vrei să lansezi o epidemie, sau când vrei să analizezi cum s-a răspândit una, să te uiți după aceste trei categorii de persoane. Și dacă simți că ești unul dintre ei e cu atât mai interesant să vezi cum contribui tu însuți la răspândirea unor trenduri.
2. Factorul de aderență.
Care nu este altceva decât ideea în sine. Conținutul mesajului. E de la sine înțeles că nu se va crea niciodată un buzz în jurul unui produs fără consistență sau de proastă calitate. Pentru ca experții, vânzătorii și conectorii să își poată face treaba ei trebuie să aibă cu ce lucra.
Gladwell prezintă în detaliu povestea serialelor Sesame Street (că tot au lansat The Muppets un film recent) și Blue’s Ocean, mai exact cum au reușit acestea să câștige publicul tânăr. Cum au devenit aderente.
3. Contextul
Ideea contextului este dezbătută pe larg și în cealaltă carte de succes a lui, Outliers. Este important să ții cont de locul potrivit și de momentul potrivit atunci când vrei sa lansezi o epidemie. O schimbare infimă în context poate genera schimbări majore în modul de propagare al unei idei. Și în acest capitol sunt exemple multe, cel care mi-a atras atenția este unul pe care l-am întâlnit și în cartea lui Giuliani (primarul New York-ului între 1994-2001) legat de felul în care atitudinea generală a cetățenilor NY-ului a devenit cu totul alta după câteva schimbări aparent minore: curățarea vagoanelor de metrou de graffiti-uri, “curățarea” intersecțiilor de spălătorii de parbrize etc.
***
Îmi place că ultimul capitol e adăugat la un an după publicarea cărții (cel puțin în ediția de la Publica, pe care am pus eu mâna) și adaugă câteva informații în plus, extrase din feedback-ul primit. Nu mai spun că, succesul cărții în sine este un studiu de caz suficient de bun, ce ilustrează că teoriile prezentate au sens.
Cred că e o lectură interesantă pentru oamenii de marketing și până la urmă pentru orice curios care se întreabă: cum funcționează lumea?
Leave a Reply