Știu că nu prea ne plac oamenii care vorbesc negativ despre diferite lucruri, dar o recenzie e o recenzie, iar o carte nu este întotdeauna o carte bună.
Mi-a plăcut Drive scrisă de Pink, însă A whole new mind este doar o carte cu informații super simplificate și cu teorii superficiale. Deși e scrisă în stilul ăla catchy, cu exemple, cu apel la câteva studii, cu un limbaj prietenos și ușor de înțeles.
Ce spune Pink în cartea lui este că în era informației/industrială ne foloseam mai mult de partea stângă a creierului, făceam activități specifice mai degrabă acestei părți, iar acum, aceste activități sunt delegate către țări precum India iar americanii (și eventual persoane din alte țări dezvoltate) trebuie să învețe să își folosească mai mult partea dreaptă a creierului pentru a rămâne competitivi. El spune că partea stângă este cea logică, analitică, secvențială în timp ce cea dreaptă este mai creativă, gestionează contexte, metafore, este mai empirică, mai boemă și abordează problemele nu secvențial ci în ansamblu.
Avantajul de a avea un coleg care e specialist în neuroștiințe este că nu ai cum să te lași păcălit de informații ce sună bine și juicy. Cum spuneam, cartea conține multe informații generalizate și super-simplificate care schimbă complet sensul cercetărilor, rezultând un hibrid de informație ce deformează adevărul (ex: zona din creier care se activează pentru a înțelege metaforele este de fapt undeva în partea stângă, nu în cea dreapta cum apare menționat în carte. Partea dreaptă se ocupă de big picture, dar când vorbim de orientare spațială nu legat de orice etc.).
Și apoi, ideile prezentate de el mi se par doar niște presupuneri nu prea fundamentate. Vorbește despre cât accent se pune acum pe design față de cât se punea înainte și și unul din argumente este că apar tot mai multe școli de design. Dacă mă uit la clădirile vechi nu mi se pare că nu se punea accent pe design. Aș spune doar că accentul e diferit. Și nu doar școlile de design sunt mai multe. Și noi suntem mai mulți și școlile de economie sunt mai multe și școlile în general sunt mai multe etc. Vorbește despre sens și cum oamenii caută un sens mai presus de ei înșiși, însă mi se pare că din nevoia asta au apărut religiile care sunt la fel de vechi ca noi, deci nu mi se pare ceva specific Erei Conceptuale. Ba chiar numărul ateilor crește pe zi ce trece. Și așa mai departe.
Ce mi-a plăcut este secțiunea de recomandări de la sfârșitul fiecărui capitol. Am aflat că există un doctor, Madan Kataria, care are un Club de râs (de fapt sunt mai multe cluburi împrăștiate prin toată lumea), am găsit câteva site-uri interesante și câteva cărți.
Așadar, dacă sunteți curioși și nu aveți alte cărți la îndemână puteți să o răsfoiți la o cafea, măcar de dragul mini-pastilelor de know-how*. Dar cam atât, în rest, vă recomand și eu, așa cum am fost la rândul meu convinsă, să nu luați de bune informațiile de acolo (mă refer mai ales la cele ce au legătură cu neuroștiințele și creierul).
* [exemplu] “The United States spends more on trash bags than ninety other countries spend on everything. In other words, the receptacles of our waste cost more than all off the goods consumed by nearly half of the worlds nations“. (Pink o citează pe Polly LaBarre, un business writer).
Leave a Reply