Novi Sad e un oraș tare frumos al Serbiei, un fel de Sibiu al nostru, dar cu o bucată de Sighișoara. Pentru că acolo are loc deja celebrul festival EXIT, în renumita fortăreață. Și acest oraș drăgălaș a găzduit o mână de oameni ce vor să schimbe lumea.
Am participat pentru 9 zile la un training pe campanii de stradă (pentru că flashmob-urile și campaniile de stradă sunt o formă prin care poți aplica improvizația. Și invers.).
Am învățat lucruri pe care nu le știam despre mediu și discriminare (cele două teme pe care ne-am concentrat) și am învățat cum să lupt pentru a transmite mesaje ce pot vindeca planeta și relațiile dintre oameni. Am avut ateliere de jonglerie, am învățat poi-poi și să modelez baloane, mi-am primit nasul meu de clown pe care nu las pe nimeni să-l atingă, am învățat să construiesc scenete și să abordez oamenii pentru a discuta “probleme sensibile”.
Iar ultima parte mi-a plăcut cel mai mult: oamenii. Mi-a luat o săptămână să-mi pun gândurile pe hârtie. O săptămână am deschis draftul gol în fiecare zi însă eram încă prea cotropită de gânduri, senzații și emoții.
Oamenii – colegii mei. Tineri, de la 17 la 30+ de ani, studenți sau nu, activiști cu toții în ONG-uri sau profesori, din vreo 8 țări…persoane fascinante! Am furat atât de multe de la ei: poftă de viață, de călătorit și explorat (unii au niște povești că ai putea să scrii o carte), de a te implica activ în problemele comunității tale, de a învăța…de a comunica. Mi-e dor să fiu cu ei acolo, mi-a luat mult să revin la bula mea de-acasă.
Oamenii – localnici. Cea mai interesantă parte a trainingului a fost faptul că el era foarte pragmatic, nu plin de teorie. Aproape în fiecare zi a trebuit să ieșim pe stradă și să vorbim cu oamenii. Fie pentru a cunoaște mai bine orașul, fie pentru a-i chestiona despre problemele comunității lor, fie pentru a le transmite un mesaj, fie pentru a împărți baloane sau pentru a ne distra împreună în jurul fântânii din centrul orașului sau la festivalul de muzică cu care am avut norocul să ne intersectăm. Au fost zile întregi de aflat povești de la oameni (studenți veniți prin Erasmus, alții care lucrau pentru un ONG, un jongleur profesionist și câțiva jongleuri amatori canadieni…doar pentru a numi câțiva).
Când m-am întors…am luat cu mine și pofta de a-i cunoaște pe cei din jurul meu și de a asculta. Săptămâna trecută am făcut atâtea lucruri…: am purtat o discuție politică cu un bătrânel în metrou care mi-a povestit despre șederea lui în Italia și prietenia cu un acordeonist de treabă ce terminase Conservatorul în România; am cunoscut cea mai bună vânzătoare de kebap, o doamnă foarte drăguță și mândră de sosul lor special (e secret profesional, nu-l pot împărtăși), am fost la un concert unde am abordat oameni noi (un fotograf supărat că nu putea să bea, un tip simpatic care m-a ajutat să ajung în rândul al doilea…); am hoinărit cu Bogdan căutând biciclete când spectacolul la care trebuia să mergem s-a anulat; am participat la un eveniment frumos (Arta nu mușcă! deși inițial nu intenționam să fiu acolo); m-am apucat să învăț italiana și să îmi exersez franceza……..
Sunt conștientă că efectul s-ar putea să îmi pălească în timp, ca și bateria de la laptop…dar plănuiesc deja să mă reîncarc cât de curând!
Nu vreau să vă invit să dezertați din țară însă trebuie să ieșiți din ea din când în când măcar pentru inspirație. Ca străin ai o perspectivă diferită și dacă mergi cu mintea deschisă și urechile ciulite te vei întoarce un om foarte bogat. Nu am nici pretenția să vă relatez întocmai experiența mea. Vreau doar să vă ațâț și să vă fac poftă să le trăiți pe ale voastre!
Leave a Reply