On Being Certain, by Robert Burton

Crezi că instinctul tău nu se înșală niciodată? Te înșeli!

Despre cum se formează gândurile sau cum se iau deciziile nu se știu încă multe lucruri. Cercetătorii încă nu au descoperit de ce avem anumite răspunsuri sau reacții și de ce nu avem altele, nu au descoperit cum anume exact se întâmplă fizic alegerea asta. Se știe însă că orice gând am avea este influențat de toate experiențele pe care le-am avut până în acel moment.

Burton propune o metaforă. Procesul de formare a gândului are 3 stadii: input-ul, output-ul și acel hidden layer (etapa de formare efectivă). Iar în această etapă se presupune că există un fel de comitet. Când o lumină puternică se apropie de noi toți neuronii care au avut de a face cu o lumină în trecut vor avea drept de vot. Cu cât în trecut un neuron a avut mai multă dreptate cu atât mai greu va atârna votul său astfel că, printr-un calcul probabilistic, creierul nostru decide că este doar o mașină pe șoseaua pe care o traversăm.

Ce este interesant dincolo de formarea în sine a gândului/răspunsului este senzația de corectitudine, senzația că știm (the feeling of knowing). Și aici revin la ce am spus mai sus: dacă credeți că instinctul nu vă înșală, vă înșelați. Aparent faptul de a fi siguri pe un gând sau un răspuns este doar o senzație produsă de creier, care uneori nu are nicio legătură cu adevărul/realitatea ce poate fi verificată. Un om care suferise o leziune într-o anumită zonă a creierului era ferm convins că cineva i-a înlocuit un birou masiv din camera de lucru deși a admis că, logic privind, biroul nu putea fi scos din cameră fără a fi dărâmată ușa, iar presupusul birou înlocuit avea aceleași zgârieturi ca originalul, făcute de el însuși.

Ni se întâmplă uneori să fim convinși, să știm că un anumit lucru s-a întâmplat pe o anumită dată și să ne vină greu a crede că e altfel chiar și când vedem scris în calendar. Vi s-a întâmplat? Sigur ați pus măcar o dată pariu pe ceva.

Mesajul cărții (care face apel la cercetări și nu este doar o teorie) este că acest feeling of knowing, senzația de corect, convingerile ferme, siguranța asupra unui fapt nu sunt concluzii deliberate sau alegeri conștiente ci senzații mentale care…se întâmplă să le avem.

Prin urmare, a te încrede în instinct este ca un joc de noroc. Singurul motiv pentru care recomand să faceți asta este că grăbește procesul decizional, iar o decizie nu așa bună azi este mai bună decât o decizie perfectă mâine (sau prea târziu).

Ce e de luat din cartea asta e ideea că nu întotdeauna știm ceea ce știm  (uneori doar suntem păcăliți de creier că știm) așa că e important ca din când în când să punem sub semnul întrebării acest “știu”, să  folosim mai mult “cred” în loc de “știu” și, cu ocazia asta, să ne exersăm flexibilitatea.

***

Cartea (On being certain: Believing you are right even when you are not) nu e greu de citit chiar dacă nu aveți cunoștințe de neuroștiințe. Putea fi mai condensată, dar e interesant pentru că prezintă câteva cazuri și exemple reale. În carte sunt abordate și alte subiecte legate de gânduri și ceea ce știm de fapt: senzația de sine, senzația de a exista o altă prezență cu noi (ce pot fi chiar stimulate prin impulsuri electrice în anumite regiuni din creier), obiectivitate, diferența între ce vrem și ce facem de fapt etc.

O recomand pentru că, așa cum spuneam, se bazează pe niște cercetări, nu sunt doar presupuneri și oferă argumente pentru flexibilitate, arătându-ți de ce ar trebui să ne punem sub semnul întrebării propriile gânduri și convingeri.