Săptămâna asta m-am întâlnit cu Marius, managerul de L&D al unei companii cu aproximativ 700 de angajați. Îmi povestea că sunt o companie destul de tradiționalistă, iar oamenii nu prea ies din tipare. Noul CEO vede lucrurile altfel, vrea o schimbare, așa că au nevoie de ceva care să susțină schimbarea asta de cultură organizațională. Ceva care să îi ajute pe oameni să se relaxeze și să poată ieși din tiparele vechi. Să nu mai fie atât de stiff (rigizi).
Construind o listă cu obiective de învățare plecând de la nevoia lor a apărut pe listă și “să învețe să încalce regulile”. Nu, nu, nu încerc să îi tranform în niște rebeli; explic imediat.
În show-urile de improvizație actorii joacă diverse jocuri ce au diverse reguli (trebuie să vorbească doar într-un anumit registru…să nu folosească o anumită literă…să spună câte un singur cuvânt fiecare etc.). În spatele regulilor exercițiului mai există și reguli de bază precum “acceptă”, “nu bloca” etc.
Cu toate astea, uneori, cele mai haioase momente sunt când unul dintre actori îl neagă pe celălalt, sau îl blochează. Un bun actor de improvizație știe să aleagă momentele în care rezultatul e mai bun atunci când faci abstracție de regulă (când soluția “corectă” e neinteresantă, când se blochează el și mai bine să spună orice decât nimic etc.). Cu alte cuvinte: un compromis la momentul potrivit face cât toate regulile la un loc.
Având în minte “momentul potrivit” și nu “regulile sunt făcute pentru a fi încălcate” cred că un angajat ce știe să sesizeze momentul și e suficient de flexibil să încalce regulile poate obține rezultate mult mai bune pentru el și organizație față de un alt angajat ce e prea ancorat/speriat/obișnuit/limitat în a nu ieși din reguli.
Până la urmă…majoritatea regulilor au și excepții, nu?:)
Leave a Reply