Made to stick, by Chip & Dan Heath

|

Deși abordarea mea era înainte “citește tot ce prinzi”, de la sfârșitul anului trecut mi-am propus să fiu mai selectivă și mai focusată. Sunt atât de multe cărți bune că e greu să le citești pe toate și cred că e important să le citești mai ales pe acelea care te ajută cel mai mult. Pe lângă câteva cărți de literatură citite când vreau să evadez puțin mi-am propus ca anul ăsta să citesc mult (muuult) despre improvizație și câteva cărți care cred că îți prind bine în…viață.

made-to-stickDin ultima categorie am descoperit la ultimul Learning Day al Universității Alternative, datorită lui Traian, Made to stick de Chip & Dan Heath.

Despre ce e cartea: despre cum să îți faci ideile memorabile, sticky, fie că vorbim de promovarea unui produs/proiect, transmiterea strategiei companiei sau a lecțiilor către elevii/studenții tăi.

Totul se învârte în jurul metodologiei SUCCES. După ce au studiat multe studii de caz și idei ce au prins Dan și Chip au ajuns la concluzia că pentru ca o idee să prindă ea trebuie să fie:

  • SIMPLĂ – cu cât ideea e mai complexă cu atât e mai greu de reținut. De aceea e important să prioritizezi și să alegi să construiești în jurul unei singure idei.
  • NEAȘTEPTATĂ (unexpected) – dacă o idee e de bun simț, e evidentă, nu va atrage atenția. Dacă e ceva ce știm cu toții atunci nu e specială și nu va prinde. O idee puțin controversată are șanse mari să atragă atenția și mai apoi să o mențină.
  • CONCRETĂ – oamenilor le e mai greu să vorbească în termeni abstracți, reținem mai ușor exemple concrete decât concepte.
  • CREDIBILĂ – o idee poate avea credibilitate externă (autorități, antiautorități – ex: o persoană grasă ce  a slăbit folosind un anumit produs este o antiautoritate pentru acesta) sau internă (dată de detalii, statistici, exemple ce trec Testul Sinatra*, exemple ce pot fi testate cu ușurință)
  • EMOȚIONALĂ – cu alte cuvinte să ne facă să ne pese. Și un trick pentru asta este să vorbești cuiva mai mult despre beneficii și mai puțin despre caracteristici.
  • SĂ SPUNĂ O POVESTE (story)- pentru că poveștile sunt de obicei simple, au twisturi de situații, sunt concrete pentru că prezintă situații specifice, spuse cum trebuie sunt credibile și multe ne fac să simțim emoții. Frații Heath au analizat și tipurile de povești care prind cel mai bine și au ajuns la 3: povestea ce conține o provocare (cineva trebuie să treacă peste un obstacol), povestea despre conexiuni (persoane/grupuri diferite sparg bariere de comunicare: fata săracă se căsătorește cu prințul), povestea creativă (care te inspiră să gândești “altfel”).

***

În carte apar și inamicii ideilor memorabile, adică motivele pentru care uneori nu reușim să transmitem o idee eficient. Pe scurt ar fi:

  • Blestemul cunoașterii: cu cât știm mai mult cu atât ne e mai greu să vorbim simplu și concret. Vorbim pe limba noastră și mai puțin pe limba celor cărora trebuie să le facem cunoscute ideile (se întâmplă des managerilor care în transmiterea strategiei întâmpină dificultăți în a o explica clar pentru toți angajații care nu au aceleași cunoștințe și aceeași viziune de ansamblu).
  • Paradoxul alegerii, care paralizează luarea unei decizii (Ariely vorbește și el în cartea lui despre asta) cu cât avem mai multe opțiuni cu atât e mai greu să ne hotărâm.
  • Lipsa unui limbaj comun: ca să ai succes trebuie să vorbești pe limba celuilalt, nu pe limba ta (ați fost vreodată la un doctor care v-a dat multe detalii medicale, dar nu ați înțeles nimic?).

***

“Made to stick” e o carte ce stă ca dovadă a cum poți aplica sugestiile din ea, dacă te iei după cum e scrisă: cu multe povești ca exemplu, cu un limbaj simplu, nu de lemn, fără paragrafe lungi și pompoase și fără să bată pasul pe loc prea mult. Și cu ocazia asta vă mai spun despre o lecție luată din carte: e scrisă în stilul Piramidei inversate (ți se spune ideea principală și apoi aceasta e dezvoltată adăugându-se amănunte și detalii de la cele mai importante către cele mai puțin importante).

Cartea conține multe concepte conexe legate de cele 6 “principii” ale unei idei care prinde, iar ediția pe care am citit-o eu are și o recapitulare scurtă și foarte utilă la final care să te ajute să le reții. :)

E genul de carte pe care o recomand…oricui!

***

Cei doi frați au mai scris și SWITCH (pe care nu am citit-o, dar am auzit lucruri bune despre ea) și mai scriu și pe un blog – deși nu la fel de consistent și bine cum le-a ieșit cartea.

* Testul SINATRA = “if you can make it there, you can make it anywhere” (ex: dacă ești o firmă mică care a prins un contract cu o multinațională sunt șanse mari ca folosind exemplul acesta în prezentări să prinzi și alți clienți mari).

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *