Absolvirea.

Am absolvit! Nu cu Magna cum laudae, dar nici prea departe de asta.

E aşa de ciudat totuşi. Sunt 3 ani de când colind Piaţa Romană în căutare de săli în care se ţin cursuri şi seminarii. Doar trei ani. Poate mi se pare mie că a trecut timpul prea repede, poate e absurd să mă gândesc că un singur an ar face vreo diferenţă, însă tot mi se pare că parcă s-a terminat prea din scurt. Parcă prea multă agitaţie doar pentru trei ani. Oricum urmează încă doi cam la fel.

Nu mă omor după festivităţi sau după agitaţia menită să ne ajute să memorăm evenimentele importante. Terminarea clasei a 8-a, majoratul, intrarea la liceu, terminarea liceului etc. Parcă prea multă coregrafie şi scenariu prestabilit. Iar mie asta nu îmi place. Dar nu am putut lipsi totuşi de-acolo.

Festivitatea noastră a fost liniştită, ordonată. Absolvenţii s-au pozat între ei, cu părinţii, cu prietenii până când am putut intra în Patria. Acolo s-au mai pozat puţin până când au început discursurile profesorilor. (După care au început să îi pozeze pe ei). Reprezentantul decanului, pentru că acesta din urmă nu a putut să vină (probabil) s-a descurcat minunat. A început prin a spune că e supărat, reuşind în final să anime sala, de parcă eram la concertul trupei Absolvirea, nu la evenimentul în sine. S-au dat şi premii, din partea noastră pentru “poziţiile ierarhice”, aşa cum a observat profesorul meu de licenţă ce ne-a frapat prin faptul că aşa şi-a început discursul.

Am avut şi o şefă de promoţie. Fals surprinsă că ea a obţinut cea mai mare medie, dar simpatică, cel puţin de la distanţa la care mă aflam eu. Pe noi, studenţii cu “note mari” de la seriile A şi B ne-a înfuriat, deoarece cunoscătorii ştiu că sunt mari diferenţe între examenele noastre şi ale seriilor E, F. Dar cine se mai leagă acum de diferenţe de câteva zecimi?

Ne-au strigat pe rând, ne-au înmânat diplomele frumos cartonate, am zâmbit la fotograf şi ne-am “tras şi-n poză de grup”. Cu tot cu câţiva domni profesori. Ciudat pentru mine a fost că grupa mea s-a spart anul trecut, aşa că cea nou formată era proaspătă şi abia ce am avut timp să reţin cum îi cheamă. Nu că nu aş fi încercat suficient, dar rareori ne nimeream cu toţii la un loc şi parcă la fiecare examen mai apărea cineva nou.

Nu am stat până la sfârşit, iar pedeapsă mi-a fost faptul că nu am prins unul din baloanele personalizate ce au fost împrăştiate prin toată sala după decernarea diplomelor tuturor.

De amintit îmi voi aminti ziua de 6 iulie, cu siguranţă. Cu glume pe ultima sută de metri, mascota cocoş ce se plimba printre noi, blitzuri de aparate mai ceva ca pe covorul roşu, discursurile, scările de care ne era frică să nu ne împiedicăm, chiar şi statul la coadă pentru luarea şi lăsarea robelor. Au avut un farmec aparte deşi nu vreau să devin prea melancolică.

Despre cei trei ani nu vreau să spun prea multe. Nu îi văd ca un sfârşit; cel puţin nu încă. Mai trebuie să susţin licenţa, să dau şi admitere. Mai am şi la psihologie un an. Aşa că sunt departe de a simţi că am terminat facultatea. Dar urmează şi asta. Într-un lung şir de evenimente ce se succed previzibil.

În timp ce termin de scris asta colegii mei termină de uploadat poze pe Facebook, aşa că ne vedem acolo.

Promoţia MAN 2010 a absolvit. Să ne fie cu succes!