Licenţa

S-a dus şi licenţa, mâncătoare de timpul şi anii unor studenţi ce se implică prea mult într-o educaţie formală care îi doreşte prea puţin implicaţi sau care îi încurajează prea puţin să o facă.

Ştiam despre ce vreau să scriu cam acum un an pe vremea asta. Profesorul mi l-am ales cam pe ultima sută de metri şi tot pe ultima sută m-am gândit că dacă tot vreau să fac o treabă, măcar să o fac bine. Aşa că mi-am “ales” cel mai tare profesor. Noroc că am luat note mari la materiile lui şi a fost suficient de deschis să mă lase să-mi aleg o temă ce nu se afla în programă.

Şi-am început, cu greu, să umplu pagini pornind de la una albă. Mi-am dat seama că cel mai greu e să începi.

Conţinutul teoretic  a fost bine din prima. A trebuit, în schimb, să mă concentrez (prea mult) asupra aşezării în pagină, a modului în care îi citez pe alţii (şi trebuia neapărat să îi citez şi pe alţii), asupra diverselor detalii ce ţin de formă. Am făcut şi asta.

La un moment dat ştiam exact ce vreau să scriu aşa că am căutat pe Google pe cineva cu diplomă care să o fi spus-o înaintea mea. Pentru că în partea teoretică trebuie să prezinţi ce au spus alţii. Ciudat.

Până când am ajuns la partea practică am aflat că trebuie ar fi indicat să realizez şi o anchetă, că fiecare chestionar pe care îl aplic trebuie să conţină semnătura şi ştampila firmelor respondente, că studiul de caz trebuie dezvoltat şi-n altă direcţie … că îmi cam pierise din avânt. Dar am făcut şi asta.

La susţinere le-am pregătit o planşă prin care am promovat tema şi lucrurile pe care le-am făcut fără a le putea integra în licenţă. De exemplu, am vorbit despre managementul talentelor, alături de cei de la PWC, în faţa a 40 de studenţi la o conferinţă organizată de DAfi. Trebuia să fiu cumva altfel şi trebuia cumva să le arăt că ce am făcut eu e mai mult decât o coregrafie a unor teorii luate de prin alte cărţi.

Şi chiar dacă am aflat luni că trebuie să susţinem marţi nu miercuri, chiar dacă a fost marţi 13, chiar dacă am fost ultima din acea zi, am zâmbit larg şi le-am vorbit despre un lucru în care cred. Şi a funcţionat. Am luat 10 la una din cele mai dure comisii, la unul dintre cei mai duri profesori.

Managementul talentelor promovează ideea că fiecare om trebuie tratat individual şi personalizat pentru a ajunge la peformanţe cât mai ridicate. Eu cred că managementul talentelor trebuie să pornească de la fiecare om în parte pentru că noi ştim cel mai bine cum putem fi performanţi. Există sisteme şi contexte, unele gândite nu foarte bine, dar există libertate de mişcare în cadrul acestor sisteme şi contexte. Există oportunităţi şi modalităţi prin a arăta cât de talentaţi suntem şi cât de performanţi putem fi. Tot ce e nevoie e să deschidem ochii pentru a le vedea.

Nu există cărţi scrise în România care să vorbească despre managementul talentelor. Nu cred că există prea multe cărţi care să vorbească despre importanţa capitalului uman. Poate o voi scrie eu pe prima.

Până atunci le mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat să predau lucrarea pe 9 iulie, să o susţin pe 13 şi să mă bucur acum că totul a meritat. :)

Prezentarea