Am ajuns pe insula din Budapesta duminică, cu 3 zile înainte de începerea oficială a festivalului. Am fost surprinsă să descopăr că nu eram primii sosiţi şi câţiva participanţi deja îşi instalaseră corturile.
O întreagă insulă amenajată şi dedicată unei petreceri continue. O insulă în care poţi face orice, oricum, fără să stârneşti mirarea cuiva din jurul tău, pentru că impresia generală e că totul e posibil. Am văzut costumaţii ciudate, costume de latex sau animale de pluş, frezuri în culori fosforescente, tatuaje de toate felurile, mărimile şi culorile, costume de baie sau cizme de cauciuc. Rockeri, punkeri, hipioţi. Unguri, olandezi, francezi, irlandezi, români, englezi, canadieni. Diversitatea era la ea acasă şi simţeam că nu ar trebui nici să clipesc pentru a putea să inspir totul.
Până miercuri toate bucăţile de iarbă dintre scene sau locurile special amenajate erau acoperite de corturi de tot felul. A existat Ziua O a festivalului, dar şi Ziua -1. Programul era non-stop; la orice oră puteai găsi ceva de făcut. Apa părea a fi folosită doar pentru spălat însă cumva, fiecare reuşea să ajungă la cortul lui nevătămat.
Eu nu sunt cel mai mare fan al destrăbălării şi am preferat să rămân trează pentru a observa tot ce se întâmplă. Am compesat însă cu alte câteva.
Am văzut concertele Mika, Iron Maiden, Muse, Gorillaz Sound System, Thirty Seconds to Mars şi multe atâtea altele, alături de mii de oameni, printre steaguri şi pe sub stage-diveri. Cu ocazia asta mi-am dat seama că statul în primele rânduri nu e pentru mine, mai ales când nu cunosc foarte bine melodiile.
Am învăţat secretul olăritului şi am plecat acasă cu o vază făcută cu mâna mea, ajutată de un maestru olar. Tinerel, de altfel, având olăritul ca pasiune din liceu, de când, împreună cu profesorul lui merge pe la diferite evenimente pentru a promova respectiva tradiţie.
Am fost pusă în locul unor persoane surdo-mute şi am învăţat câte ceva în limbajul semnelor. În special cum sunt simbolizate diferite animale. Am primit cadou şi un dvd şi poate voi învăţa mai multe despre limbajul semnelor în curând. Am mai aflat că un om în scaun cu rotile poate merge cu 25 km/oră şi că bastonul alb al nevăzătorilor este folosit din 1920. Era amenajat şi un loc în care puteai încerca să parcurgi un traseu în scaun cu rotile, însă mi s-a făcut pielea de găină şi nu am încercat şi asta.
Am pescuit gunoaie dintr-un lac improvizat şi am trimis un mesaj Europei pentru a susţine mişcarea ecologică ce încearcă să menţină apele curate. Stickerul primit cadou îmi aminteşte de asta de fiecare dată când îmi folosesc agenda.
Am trecut şi printr-o călătorie mai spirituală, jucând rolul Justiţiei , în Labirintul de Tarot. Labirint la propriu pentru că nu era prea greu să te pierzi prin el, fiind realizat foarte inteligent. Prin labirint te întâlneai cu diferite alte figuri care îţi puneau întrebări ce te aruncau pe gânduri sau îţi dădeau câte un sfat interesant. Am dat şi un interviu la sfârşit şi sunt curioasă dacă mi-l trimit şi mie aşa cum au promis.
M-am dat cu tiroliana. Asta după ce am urcat pe un perete special amenajat pentru căţărat şi am urcat o scară ce se mişca prea mult pentru poziţia şi înălţimea la care mă aflam. Dar totul era în deplină siguranţă aşa că după puţină concentrare şi acumulare de forţe am ajuns în vârf de unde mi-am dat drumul. Senzaţia? Fabuloasă.
Mai aveau acolo un cort unde te puteai căsători, unul în care desenai pe sticlă sau hârtie sau unde puteai să înveţi limba maghiară. Exista un cort întreg dedicat boardgame-urilor sau al jocurilor din lemn. Au fost organizate campionate de poker şi de alte jocuri, exista un bar al gay-ilor unde aveau loc şi spectacole. Erau spectacole şi prin alte corturi sau chiar unele “umblătoare”. Ne-am întâlnit cu un fel de circari şi o fanfară în timp ce ne plimbam. Erau zeci de locuri unde îţi puteai stăvili foamea, asta dacă nu luai masa în parcarea Auchan-ului din apropiere, parcare ce se tranforma într-o adevărată zonă de picnic şi zeci de locuri de unde să îţi cumperi tot felul de nebunii.
Lucrând la Info Point am avut ocazia să îmi exersez engleza şi franceza şi să cunosc tot felul de oameni. Fie colegi, fie vizitatori ai festivalului, iar experienţa internaţională e întodeauna deosebită.Am aflat tot felul de poveşti şi am descoperit tot felul de experienţe. La un moment dat, am făcut cunoştinţă cu un punker, cam prea băut, dar care ştia să numere în română până la 5, un francez cam de 20 şi puţin de ani care era într-o călătorie prin Europa de unul singur, nişte canadieni care veneau din Elveţia unde făcuseră sky diving, nişte olandezi tinerei ce adoptaseră ca simbol “icebaer” (ursul polar)…
Am stat la cort pentru prima oară după mulţi-mulţi ani şi e şi ăsta unul din lucrurile alea pe care e foarte tare să îl faci măcar o dată în viaţă. De fapt, nu a fost rău deloc, mai ales că nici măcar furtuna ce ne-a lovit la un moment dat nu a reuşit să-mi perturbe prea mult somnul.
Am gustat hot-dog american, palincă ungurească şi am ascultat zeci de genuri muzicale. Într-o săptămână am simţit că am făcut un milion de lucruri.
Echipa a fost grozavă şi sunt super-mega încântată că i-am cunoscut pe toţi. După ce ne-am adăugat pe Facebook, ne-am tag-uit şi comentat pozele tind să cred că promisiunile de “ţinem legătura” făcute la plecare nu s-au oprit acolo.
O să îmi tot amintesc de aceste 10 zile şi oricât m-aş strădui probabil că voi rămâne mereu cu impresia că încă mai e câte ceva de spus.
Concluzia.
Dacă aveţi ocazia faceţi-vă concediul la Sziget. Festivalul e din ce în ce mai tare. Se vede că are în spate 18 ediţii. Ascultaţi-mă pe mine: MERITĂ fiecare zi! :)
Leave a Reply