Specia: trainer

Cineva cu experiență îmi spunea că oamenii de resurse umane de la noi înțeleg prin resurse umane doar recrutare și training, din păcate.

Înainte de criză a existat un boom și toată lumea investea în traininguri și aloca bugete imense pentru ele fără a ști de ce exact.

Eu nu cred că trainingurile sunt (suficient de) eficiente, per ansamblu, mai ales dacă nu au un proces de follow-up foarte bine pus la punct și suficient de elaborat cât să susțină învățarea pe termen lung. Mi se pare că, exceptând trainigurile tehnice, celelalte, pentru schimbare de viziune, atitudine, obiceiuri etc., prind doar la tineri. Nu la toți, dar la un procent mai mare decât prind la adulți.

Tinerii sunt mai deschiși, sunt curioși și în formare, prin urmare acceptă mai ușor informații noi. Caută să afle, să descopere, să se dezvolte așa că experiențele de învățare, mai ales fiind diferite de structura clasică a cursurilor de școală, sunt primite cu mintea deschisă.

Adulții învață doar atunci când simt că le e cu adevărat de folos și cum la traininguri de multe ori sunt trimiși de șefi se duc doar pentru a se bifa într-o listă. Au deja idei, principii, atitudini formate și sunt obișnuiți să facă lucrurile într-un anume fel. Faptul că cineva vine și le vorbește câteva ore nu va schimba mare lucru sau o va face doar pe termen scurt. Dacă schimbările de orice nu sunt susținute ele nu se întâmplă, cu atât mai mult cu cât pentru a schimba trebuie să existe acțiune nu doar o discuție sau pledoarie.

Și totuși, rezultatul unui training stă foarte mult în capacitățile trainerului, iar eu găsesc că aceștia sunt de 2 feluri.

Trainerul de profesie. Este cel care poate să livreze cam orice, iar talentul lui stă în modul în care livrează informația. E carismatic, un bun pedagog, bun orator și comunicator, folosește instrumente și materiale de tot felul pentru expunere. E un profesor de generație nouă ce știe cum să-și abordeze cursanții în funcție de tipologia lor și transmite cunoștințele, indiferent care sunt acestea, în așa fel încât beneficiarii să obțină cât mai mult.

Prin urmare, trainerul de profesie este expert în științele educației și comunicare.

Trainerul specialist. Este acela care are experiență într-un anumit domeniu și e dispus să împartă și altora. Talentul său stă  în calitatea informației livrate. Se poate să nu fie expert în pedagogie, dar compensează prin experiența în domeniul pe care îl cunoaște. Acesta poate avea și dimensiunea unui mentor într-o oarecare măsură pentru că vorbește foarte mult din experiență. E important să aibă și ceva abilități de  expunere și comunicare însă avantajul său competitiv e dat de renumele său într-un anumit domeniu. Cu alte cuvinte e musai să fii experimentat practic lucrurile despre care vorbește.

Deși îmi plac mai mult trainerii specialiști pentru că mi se par mai veridici, e de la sine înțeles că fiecare are puncte forte și slabe și la fel de evidente sunt și lucrurile la care trebuie să lucreze pentru a deveni buni.

Criza a adus în lumină nevoia de a gândi strategic și de a fundamenta mult mai bine deciziile și acțiunile întreprinse astfel că e o oportunitate ca oamenii de resurse umane să conștientizeze rolul important pe care îl au și să utilizeze alte abordări mai cuprinzătoare.

Similar, e timpul ca trainerii să evolueze pentru a deveni adevărate motoare ale schimbării, livrând traininguri cu efecte pe termen lung.

Dar, teoria ca teoria …