Cândva luna asta am împlinit un an de când sunt președinte al DaAfaceri așa că de ceva zile mă tot gândesc la cum a fost anul ăsta, ce am făcut, ce am învățat, ce am reușit să îi învăț pe alții, cum a crescut DAfi cu mine în fruntea organigramei sale…
1. 
De când mă știu schimb lucrurile din jurul meu așa că am tendința de a prelua controlul unei echipe de fiecare dată când am cea mai mică ocazie. Cu gândul ăsta în subconștient am intrat și în DAfi, iar faptul că era o organizație mai mică îmi dădea încrederea că am șanse ca asta să se întâmple.
2.
.În primul an ca membru am fost așa de ocupată (am fost project manager în primul semestru și m-am implicat foarte mult în Event Academy în semestrul al doilea) încât nu mi-am dat seama cu câte probleme se confrunta asociația.
3.
Când totul a devenit oficial am început să fiu lovită de informații: bilanț, acte, facturi și contracte, bugete, demotivarea oamenilor, parteneriate de tot felul, COS etc. etc. Mi-am suflecat mânecile plină de entuziasm însă am simțit că sunt singura care luptă și după ceva timp, cum lucrurile nu se mișcau, era cât pe ce să renunț. N-am făcut-o și e una dintre cele mai inspirate alegeri pe care le-am făcut.
4.
Nu reușesc să mă hotărăsc ce e mai greu: să devii președintele unei asociații de succes, mari și rezistente și să ai grijă ca ea să rămână așa și eventual să se autodepășească sau să ajungi președintele unei asociații care trebuie reconstruită de la aproape zero și să o vezi cum crește. Fiecare are greutăți și avantaje.
5.
Cred că stilul meu de management nu este cel mai potrivit pentru o organizație studențească, însă cred că a fost potrivit pentru nevoile pe care le avea DaAfaceri. Eu sunt o persoană eficientă, orientată spre obiective și rezultate , dar care trebuie să își îmbunătățească latura socială și abilitatea de a avea răbdare, mai ales cu oamenii. Cum DAfi de rezultate avea nevoie, până la urmă totul a fost bine, iar eu am învățat enorm și despre restul între timp.
6.
Într-un an am învățat să ascult, să recompensez, să dau și altora din ce știu eu. Am învățat să lucrez cu oamenii și nu cu stereotipuri, să am încredere și să deleg din ce în ce mai mult. Am învățat să rezolv conflicte și situații de criză, să abordez oameni și situații, să gândesc strategii pe termen lung.
7.
Când ești președinte trebuie însă să te aștepți să nu primești mulțumesc de fiecare dată, dar plângerile întodeauna; trebuie să știi cum să relaționezi cu acei 1% care nu vor fi mulțumiți de o anumită decizie; trebuie să știi să faci compromisuri; trebuie să sacrifici mai mult timp decât restul și să nu te aștepți ca și ceilalți să o facă; trebuie să îți asumi privirile încruntate atunci când e nevoie să fii mai dur; trebuie să te ocupi de situațiile delicate fără a primi credit pentru asta; trebuie ca uneori să lași ideile tale să pară ale altora pentru a-i ajuta să crească ca echipă și ca succesori, trebuie să fii imparțial chiar dacă uneori e greu; trebuie să fii gata să primești feedback-ul negativ pentru tot ce se întâmplă chiar dacă ești responsabil sau nu, chiar dacă e ceva ce poți controla sau nu.
8.
Nu a fost deloc ușor anul ăsta, nici fizic (din punct de vedere al timpului, al energiei investite) dar nici psihic (din cauza stresului, descumpănirii, dezamăgirilor). Am oftat si suspinat mult, aproape că am plâns de câteva ori.
9.
Dar nimic nu mai contează când mă uit la echipa nou formată, la cum merg proiectele, la schimbările la nivel de organizare. Și aproape îmi dau lacrimile când primesc acel mulțumesc rar, feedback-ul pozitiv și zâmbetele aprobative ale celor care mă fac să fiu mândră că sunt președinte DaAfaceri. :)
10. Totul a meritat și aș face-o oricând din nou!
Leave a Reply