Confirmarea unui EU.

|

Sunt multe lucruri la care ne gândim doar dacă e cazul, doar dacă ne lovim de o anumită situație sau de un anumit context.

Puțini își pun întrebări precum: “eu cine sunt?”, “€œeu cine îmi doresc să fiu?”, “€œcum îmi doresc să mă vadă ceilalți vs. cum mă văd eu?”.

Ne nimerim la vreo conferință sau mai citim printr-o carte care ne mai pune pe gânduri și de multe ori ne dăm seama ce simplu era răspunsul. Că îl aveam fără a știi.

Mie mi s-a întâmplat să îmi confirm cine vreau să fiu: acum; când a trebuit să mă văd cu oameni care mă știu de mai demult și  într-un fel și a căror părere contează cumva. Voiam să le arăt cum am crescut, cum am evoluat și cine sunt acum. Și pentru asta trebuie să descoperi cine ești tu de fapt.

Astăzi am avut reuniune de clasă cu colegii din liceu. Dimineață, în drum spre birou, mi-am dat seama că azi m-am gândit puțin mai mult înainte să aleg cu ce mă îmbrac sau cum îmi fac părul. Și am început să mă gândesc în ce ordine o să așez lucrurile pentru a răspunde la întrebarea “€œtu ce mai faci?”. De fapt, e amuzant la cât de multe lucruri am început să mă gândesc, multe dintre ele poate stupide dacă le privești din exterior.

Și până am ajuns la stația la care trebuia să cobor îmi era deja mult mai clar cine vreau eu să fiu și cum vreau să mă cunoască oamenii. Mai clar decât mi-ar fi indiferent câte analize și liste aș face doar gândindu-mă la asta, fără vreun motiv concret. Doar ca să pot spune că mă cunosc. E ca o teorie ce nu corespunde cu practica, dă bine pe hârtie și reprezintă fracțiuni de realitate.

Și toată întâmplarea a fost ca exercițiul cu moneda: dacă decizi să lași o monedă să hotărască pentru tine pentru că tu nu poți să faci alegerea oricât ai încerca, exact înainte ca ea să ajungă jos îți vei dori să cadă pe o anumită față. Îți va trece prin minte o fracțiune de secundă însă vei ști că acela e răspunsul tău. Moneda e doar un catalizator.

În final, ce plănuisem în autobuz a căpătat autenticitate pentru că și eu și ceilalți puteam simți strălucirea-mi din ochi și patima din cuvinte. Și a venit confirmarea faptului că nu doar așa vreau să mă vadă ei, ci așa sunt. Și îmi place.

Suntem ciudați noi oamenii ca ființe sociale, mai ales când suntem tineri și-nformare a propriilor Euri.

într-un fel într-un fel într-un fel

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *