- Avem zăpadă de sărbători şi în ianuarie. Probabil că datorită crizei s-au mai oprit din furnalele poluante şi iacătă, a apărut o breşă în încălzirea globală. E aproape ca pe vremuri (acum 10-15 ani).
- Citim bine ambalajele. Şi preţurile. Nu mai aproximăm rapid cu plus şi mergem mai departe. Nu merg eu des la cumpărături, dar am observat de la o vreme că lumea stă ceva în faţa unui raft. Că abia ai loc să ajungi la produsul pe care îl vrei. Asta în comparaţie cu faptul că se stătea doar la coadă la casă, după ce treceam printre rafturi ca la raliuri.
- Tot legat de supermarketuri: ne călcăm în picioare la deschidere. Că e mai ieftin. Şi iar stăm răbdători la cozi şi ne-mbulzim.
- Facem revelioane acasă , mai liniştiţi. Nici la televizor nu mă prea uit, dar în afară de câteva vedete nu cred să mai fii fost prea multe reportaje cu revelioane exotice.
- Parcă şi pe la bunici se merge mai des. Că-s mai bune ouăle şi brânza naturale. Şi mai ieftine.
- Se poartă entertainment-ul natal. Se merge la concerte, la teatru. În plină criză organizatorii de evenimente au avut pentru cine munci, chiar dacă nu pe bani prea mulţi.
- Concurenţa pe piaţa muncii e din nou pe bune. Nu mai merge cu mămica sau tăticul. Şi nici o facultate oarecare, terminată oarecum, platită de mai-nainte menţionaţii, nu mai valorează cine ştie ce. Contează acum ce ştii şi mai ales ce ştii să faci.
Nu ştiu voi, dar eu chiar simt un iz de familiar în felul cum se întâmplă lucrurile zilele astea. Parcă prea ne lovise nebunia boom-ului. Şi-apoi parcă prea ne plângeam de milă că ne-a lovit criza mişeleşte şi nu ştim ce ne doare mai tare. Acum parcă ne-am obişnuit şi suntem ca înainte de boom: nici prea-prea, nici foarte-foarte.
Nu zic că e mai bine sau mai rău, că încă nu simt schimbările prea puternic. Mie mi-a mers relativ constant, nu pot să mă plâng. Dar mirosul de cunoscut îmi face cumva bine pe vremea asta rece.
Leave a Reply