Doi DAfiști zglobii sunt tot la Management la ASE așa cum am fost și eu. Și vorbind noi la ședință azi am aflat că au de făcut un proiect care mie mi-a plăcut tare mult să-l fac acum doi ani. Era la tehnici promoționale și presupunea să facem un spot.
Și așa mi-am amintit de el.
La fel cum îmi amintesc cât de în serios mi-am luat rolul de regizor scriind script-ul și cât de mândră eram că e destul de deep (tricouri negre, tricouri albe, stări etc. )
Îmi mai amintesc și cum plină de mine le spuneam că eu pot să plâng la comandă și așa acoperim și starea asta. Amuzant e că eu chiar pot; aveam o pasiune în a repeta asta în oglindă când eram mai mică și până nu de mult. Și mai amuzant e că în spot sunt singura care apare doar râzând pentru că totul era atât de fun și eram atât de bucuroasă că am strâns oameni să mă ajute și că li se pare bună ideea mea că toată repetiția de-atâția ani s-a dus pe apa sâmbetei. :))
Cu scuzele de amator pentru micile neîncadrări sau nepotriviri, iată ce ne-a ieșit:
De-ar fi mai multe amintiri ca asta despre școală poate m-aș gândi să fac și o a treia.
Leave a Reply