Arta, sub multiplele sale forme ne hrănește. Ne hrănește cu stări și cu emoții. Și nu de puține ori cu inspirație. Ne exteriorizează și uneori exprimă pentru noi atunci când noi înșine nu știm să o facem.
Curentele se schimbă în funcție de vremuri și trăim acum în vremuri dubioase. Ca o reacție normală a apărut curentul contemporan ce se mulează perfect pe cine suntem noi acum. Suntem prea grăbiți să ne mai simțim pe noi, iar contemporanul livrează ce avem nevoie: emoții rapide și puternice. Fie că ne determină să ne oprim din fugă și să cădem pe gânduri, fie că ne uimește, șochează sau scârbește. Pentru că avem nevoie de emoții așa cum avem nevoie de vitamine.
Cuvintele cheie care îl descriu au înțelesuri largi pentru că în contemporan totul e posibil. E normal să folosești căcat și cur, mișcări ostentative, elemente nepotrivite mixate aparent inoportun, prea multă ordine sau prea mult zgomot. Totul e neconvențional și totul e posibil. Și toate astea pentru a exprima o realitate de care ne e frică. Și de-asta de multe ori contemporanul nu ne place. Nu ne place, dar cumva ne-atrage. Ca o plăcere vinovată.
E foarte simplu sau foarte complicat, e tupeist, androgin, nonconformist, de o sinceritate uneori usturătoare și de o imaginație bizară. E nou, e uneori greu de înțeles și aproape întodeauna greu de digerat. E fără perdea. Ca o vitamină fără arome, dar care îți vrea doar binele.
Oricât de boemă aș fi uneori și oricât de interesante mi se par întoarcerile în trecut și vintage-ul e clar că eu fac parte din prezent. Și din viitor. Și pentru asta mă regăsesc în contemporan.
Notă: prin contemporan mă refer la: artă, dans, fashion, literatură, muzică … contemporane. :)
Leave a Reply