Proiecte UE: Capitolul 2. Vizibilitatea

|

Cei de la fondurile europene sunt foarte stricți în ce privește vizibilitatea. Probabil că ați văzut că peste tot apar aceleași însemne și sigle. Pentru asta există un Manual de Identitate Vizuală unde este explicat în detaliu cum trebuie să folosești respectivele sigle.

Nu numai că trebuie să le pui toate, dar contează distanța dintre ele, distanța între ele și restul, cum arată color și cum arată alb-negru, cum arată pe un fond sau pe un altul. Se insistă foarte mult, prin urmare, pe treaba cu siglele (pe care o numesc ei: semnătură).

Acum, treaba cu cerințele nu ar fi un lucru așa de rău. Știu foarte bine că e important pentru consistența mesajului, că sunt și unii bătuți în cap și trebuie să le explici mai ca la proș…, însă cu unele lucruri se exagerează teribil.

Pe lângă faptul că îți explică cum să fie, îți trimit semnătura deja făcută (tu trebuie doar să îi dai doar insert în document) e nevoie să le trimiți documentul respectiv spre aprobare. Să fie ei siguri că e semnătura cum trebuie. Repet: semnătură trimisă de ei deja. Si uite așa mai pierzi câteva zile.

Dacă vrei să îți pui și tu sigla sus, lângă a lor (pentru că ai voie să faci asta) trebuie să le trimiți înainte o adresă prin care să le ceri aprobare. De parcă nu ar fi proiectul tău, în primul rând. Și abia după le trimiți documentul cu antetul și îți dau ok-ul pe el și abia apoi îl poți folosi.

Mai scrie în manual și că proiectele peste 500.000 euro trebuie să aibă grijă să ia mai mult decât măsurile minime de promovare. Dar care sunt astea nu spune. Iar în paragrafele următoare descrie cum trebuie să arate panourile de 3m înălțime care se folosesc pentru renovarea clădirilor etc.

Noi facem people development (evaluare, traininguri, consiliere). Iar activitățile acestea se întâmplă în niște săli de curs. Așa că m-am dus acolo să întreb ce înseamnă mai mult decât măsurile minime. Și în loc să mă lămurească tanti aia pe mine a trebuit să o lămuresc eu pe ea că noi nu avem unde pune un panou de 3 m. “Păi la voi în sediu acolo?” De parcă în sediu îl mai vede cineva, presupunând că încape. I-am propus roll up-uri, materiale pentru participanți cu însemnele etc. și tot ce am obținut a fost un “mda, nu știu exact, citiți atent manualul”. Super!

Singurul lucru bun e că se pot trimite pe mail cererile astea. Răspunsul vine destul de greu, dar măcar nu te deplasezi în plus, ca pentru alte lucruri.

În concluzie flexibilitate nema, dar rigiditate din belșug. Personal nu neapărat pregătit și acte peste acte. Iac-așa.

În Capitolul 3: despre comunicatul de presă.

One response to “Proiecte UE: Capitolul 2. Vizibilitatea”

  1. […] This post was mentioned on Twitter by Corina Anghel. Corina Anghel said: Fonduri UE. Capitolul 2: Vizibilitatea. http://tinyurl.com/4w7eaxt #peblog […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *