Marți am avut primul contact cu dansul contemporan (cu care îmi doresc să am ceva mai multe interacțiuni). S-a întâmplat în mansarda unei vile, mobilată cu un birou pe care trona un calculator și câteva perne colorate.
Am ajuns prima, m-am schimbat, mi-am luat șoșonii aduși de Alina și am așteptat nerăbdătoare și curioasă primul pas de dans.
Experiența nu a fost așa cum mă așteptam să fie pentru că nu a fost o lecție de coregrafie ci o lecție despre propria-mi explorare prin mișcare. Da, da, ca în titlu: explorare prin dans. Sau: terapie prin dans.
După câteva exerciții de detensionare pe care le folosesc acum și acasă, după câteva exerciții de respirație, am închis ochii și ghidați de vocea caldă a “instructoarei” am început să ne manifestăm liber. Într-un fel a fost plăcut. Într-altul, nu eram pregătită pentru asta. Mintea mea aștepta ca vocea să îi spună cum să ridice piciorul și cum să facă următoarea piruetă.
Am dansat apoi cu toții, ba singuri, ba împreună, după simțire și parcă într-o altă lume – cum descriau experiența unii dintre ceilalți participanți. Am stat de vorbă despre ce am văzut la noi și ce am văzut la ceilalți. Despre ce am simțit noi și ce au exprimat restul.
Am învățat și ceva prize, am mai dansat puțin în voie, tot timpul ghidați de o voce care ne spunea să fim atenți la ce simțim, la cum respirăm, la cum ne tremură mâinile sau ce simțim în corp. Mușchi cu mușchi, mișcare cu mișcare.
Mi-am dat seama atunci că nu sunt pregătită pentru terapie. Probabil de niciun fel. Nu sunt gata să fiu eu cu mine înconjurată de alți oameni, să mă cunosc pe mine mai profund decât o pot face acasă, să vorbesc despre pacea interioară pe care am trăit-o și despre minunata lume pe care am creat-o împreună acolo. M-am convins atunci că există un timp pentru toate și un timp pentru fiecare.
Experiența a fost totuși reușită. Am cunoscut alt fel de oameni, am și dansat, am pictat și m-am umplut de energie deși am depus efort. Paradoxal, dar am auzit eu că așa-i în sport. Am reușit să îmi creez o lume, dar despre care nu voiam să vorbesc. Sunt încă prea pragmatică să am răbdare să o fac.
Dacă vreți să vă jucați de-a copacii, de-a vântul, de-a râul…dacă vreți să aveți 2-3 ore de liniște, departe de compromisuri, reguli, conformism…dacă vreți să învățați să vă ascultați pe voi ghidați de o voce blândă, atunci atelierul ăsta e acel loc în care trebuie să fiți.
Terapia poate fi pentru oricine. Nu trebuie să ai probleme de rezolvat cu tine sau cu alții ci doar să fii pregătit. Să fie momentul să te privești și altfel.
Leave a Reply