Suntem toți jucători de șah.

…mai buni sau mai puțin buni.

Vi se întâmplă să aveți revelații ce odată descoperite sunt atât de evidente că te miri cum de nu te-ai gândit la asta până acum? Mie mi s-a întâmplat destul de des în ultimele zile, doar că uneori nu îmi găsesc timpul să și meditez prea mult asupra lor. Ironic totuși cum ultima revelație are legătura tocmai cu timpul.

E la modă să fim ocupați. Și cum fiecare trend își are propriul accesoriu, al sezonului acesta el e: managementul timpului. Sau tot ce înseamnă instrumente și modalități care să te ajute să lungești minutele astea care nu ne ajung niciodată.

Eu rareori mă nimeresc aliniată cu trendurile însă acesta m-a prins din urmă. Am o plăcere sadică în a tăia itemi de pe listă. De pe lista cu lucruri de făcut, desigur. Și pentru că ce ne place vrem să facem cât mai mult am început încet-încet să aglomerez lista aia din ce în ce mai mult. Chiar dacă asta însemna să dorm mai puțin, să mănânc mai puțin sau să îmi iau vacanțe adevărate mai deloc. Că doar lucrurile astea nu se trec pe listă. Până când am început să o fac și le-am prins gustul.

Însă mai mult somn nu înseamnă mai puține activități ci doar un timp mai scurt în care trebuie făcute. Simplu, mi-am spus. Și am început să citesc despre cum să fiu mai eficientă, despre cum să folosesc agenda, prioritizarea și o  mulțime de minunății ce ne ajută în problema asta a managementului timpului. Dar oricât de bună aș deveni eu în a-mi gestiona timpul, nu e suficient. Pentru că timpul meu este întodeauna împărțit cu al celorlalți.

Planul meu ideal nu se potrivește niciodată perfect cu multitudinea de planuri ideale ce roiesc în jurul meu. De aceea, managementul timpului nu e o probă individuală pe care o faci bine sau nu. E un joc de șah în care trebuie să ții cont de mutarea celor cu care intri în contact. Să gândești în alternative. Brusc cursa pentru câștigarea timpului nu mai e una de viteză, ci una de strategie. Și asta e interesant de știut pentru că presupune schimbări de mentalitate.

Și ca orice joc în care intervin și alții e important să avem bun simț și să ne respectăm reciproc. Să respectăm regulile convenite împreună, să ne așteptăm rândul…pe românește: să confirmăm la timp, să ajungem la timp, să ne încadrăm în timpul menționat, să ne respectăm deadline-urile mai ales când depind și alții de ele…

Într-o lume ideală toți oamenii sunt buni șahiști și cu toții au astfel timp pentru orice.

Leave a Reply

Your email address will not be published.