Și oamenilor mari le place să coloreze.

|

În ultimele două zile am asistat la un training pe creativitate și inovare. Participanții: oameni (cu funcții importante) dintr-o oarecare bancă.

Am ajuns acolo înarmată cu prejudecăți: oamenii din bănci sunt rigizi, spălați pe creier, plictisitori, serioși…și mai ales…rigizi (da, știu că am scris asta de două ori – vă dați seama ce puternic îmi atârna prejudecata). Și unii sunt așa. De fapt, majoritatea sunt ȘI AȘA. Pentru că asta le cere meseria. Dar au demonstrat că pot fi și ALTFEL.

Eu sunt un om pozitiv și cred în schimbare. Cred cu tărie că toți putem face orice. Cu condiția să fim deschiși și să ne-o dorim.

Iar oamenii ăștia au venit deschiși, și-au dorit și au putut. E fascinant să vezi oameni peste 30 de ani colorând, singuri sau în echipe, interpretând poveștile desenate, jucându-se. Iar desenele lor nu le trădau vârsta pentru că erau la fel de copilăroase, haioase, creative ca ale unor copii. Uitându-mă la ei nu puteam să nu mă gândesc că nu e atât de rău să crești pentru că nu trebuie să renunți la nimic din ce făceai când erai copil. Dacă știi să nu o faci.

Și vă invit să vă jucați! Cu copiii voștri, cu frații sau surorile voastre, cu perechile voastre, cu colegii, prietenii, străinii. Nu cred că e cineva care să nu aprecieze tinerețea și să nu și-o dorească. Lecția cea mai importantă pe care am primit-o zilele astea e că: tinerețea nu e o vârstă, ci o stare de spirit. Depinde doar de noi să ne-o păstrăm, să o folosim și să ne bucurăm de avantajele pe care ni le oferă.

5 responses to “Și oamenilor mari le place să coloreze.”

  1. bogdan Avatar
    bogdan

    Ehh…
    Crede-ma, stau la cateva minute de o sucursala ING si merg mai des acolo sa fac niste depuneri.. (n-are importanta aici de ce :)) ) si cand vad ca sunt 4-5 angajati, care incep munca de la 9 si o termina la 18, stand la niste birouaşe portocalii si tastand la un calculator, apoi semnand niste hârţoage (e adevarat pe langa asta sa aibe si abilitati de comunicare, pt ca e ca un fel de p.r.-parca asa ii spune), chiar mi s-ar parea ceva foarte frumos :X.

  2. bogdan Avatar
    bogdan

    desi un coleg imi zicea ca ar fi o munca foarte foarte plictisitoare si extrem de neproductiva fizic, social etc etc etc etc, spre deosebire de ideea de a fi business traveller de exemplu..
    dar eu prefer ceea ce fac oamenii aceia, desi nu stiu ce functii au ei :)).
    toata lumea aspira la “boss”, asa cum aspira la a fi “william”. :-j

    1. Corina Avatar

      Nu toata lumea, Bogdan. :)

  3. bogdan Avatar
    bogdan

    :)) toata lumea e modesta… pana la implinirea faptului :-j, e din natura creierului uman sa vrea mai mult decat maxim :-j

    1. Corina Avatar

      De acord, insa “mai mult decat maxim-ul” e definit diferit de fiecare persoana in parte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *