A fost prima vară care nu este vacanță de vară. Cel puțin nu vacanța aia ce precede un nou an școlar. Și senzația a fost tare ciudată la început. A fost așa, ca o confirmare că oficial nu mai sunt copil. Mă rog, încercați să eliminați dramatismul din frază. E doar o constatare.
Și au fost trei luni așa de pline că nici nu am avut timp să îmi lipsească vacanța așa cum o știam.
M-am acomodat cu locul de muncă, am luat o pauză de la a mai face o mie de lucruri o dată, am și scris mai rar (și de cele mai multe ori mai prost) și am cam lenevit, m-am mutat (și în curând voi avea și peretele ăla în dungi care mă obsedează de ceva vreme), mi-am luat un motănel simpatic, am dormit mult, am văzut multe seriale și am citit ceva cărți bune (poate mai aruncați o privire prin Bibliotecă și mai schimbăm impresii acolo), m-am tuns, am mers constant la balet, am împlinit fabuloasa vârstă de 23 de ani (și brusc mi-am dat seama că sunt încă prea tânără pentru a intra în panică) și am făcut o mulțime de planuri.
Acum că vine toamna, trece moleșeala, iar eu, cu forțe proaspete, și de la umbra nucului din fereastră, o să pot pune în aplicare acele planuri coapte sub torida vară. Până la sfârșitul lui august poate fac și ceva ordine în ele ca să mă pot lăuda și cu productivitate.
Nu știu dacă și pentru voi anotimpul ăsta parcă ține lucrurile în loc. Nu știu dacă din cauza zilelor lungi sau temperaturilor ridicate, dar parcă se întâmplă de toate și totuși nimic. Te trezești dintr-o dată, când frunzele sunt arămii, că mintea ta e plină de tot felul de amintiri, că lucrurile sunt altfel, că tu ești altfel (mai odihnit, mai bronzat…) și nu știi când s-au întâmplat toate. Cumva, nici nu trebuie, pentru că în câteva zile vom fi prea ocupați să ne gândim la asta din cauza planurilor pentru sărbătorile de iarnă. Căci repede mai trece și timpul, dacă nu știi să-l ții în loc.
Până una-alta, vine toamna, bine-mi pare…și vă invit să ne vedem la workshop-ul pe improvizație. :)
Leave a Reply