Conferința națională HR Club: HR Leading Success

|

Cred că HR Club este o inițiativă bine-venită în România și mai cred că, în general, fac treabă bună cu proiectele lor. Am participat la Școala de HR – Next Generation organizată de ei și am plecat  de acolo încărcată cu informații , cu cărți de vizită valoroase și job-ul mult visat în consultanță. Prin urmare aveam așteptări mari de la conferința națională la care au fost prezenți poate cei mai importanți actori din domeniu.

Însă consistența și nivelul discuțiilor mi s-a părut slab. Poate sunt eu snoabă, prea critică și arogantă însă ce pretenții putem avea să transformăm HR-ul în partener strategic și în aliatul boardului director și așa mai departe când noi, la conferințe naționale, încă mai discutăm, pe grupe și apoi în plen, despre cum definim cultura organizațională și ce înțelegem prin ea? Se știe ce e. Rectific, ar trebui ca toți oamenii de HR să știe deja ce e și să nu mai aibă nevoie de astfel de recapitulări.

În partea a doua a zilei am ales să merg la atelierul pe talent management pentru că mi-am dat licența în asta și voiam să aflu mai multe. S-a vorbit prea mult despre faptul că trebuie să găsești omul  potrivit la locul potrivit. Nu mă înțelegeți greșit, sunt total de acord cu mesajul (de altfel în jurul lui mi-am construit întreaga lucrare anul trecut). Însă nu e un lucru nou, este un lucru știut deja de ceva timp, care are sens și nu mai are nevoie de dezbatere. Ar trebui cunoscut și aplicat implicit de orice recrutor. S-a pierdut prea mult timp la un slide cu definiția competenței (care nu este altceva decât intersecția între cunoștințe abilități și atitudini – adică: știu, pot și vreau). Și asta e elementar și (ar trebui) să se știe.

Și nu în ultimul rând s-a vorbit despre branding personal. Despre cum ar trebui să știm să ne definim misiunea personală în organizație fără să ne folosim de funcția de pe cartea de vizită, să știm cum ne diferențiem de alții asemănători nouă și că prin CV trebuie să transmitem clar toate lucrurile astea. Și da, sunt niște mesaje sănătoase, dar sunt genul de mesaje care ar trebui transmise studenților nu managerilor de recrutare (!!) din cele mai mari companii din România. Se presupune că în momentul în care ești în poziția să analizezi candidați și să decizi dacă s-a prezentat bine sau nu, dacă e pregătit sau nu, tu știi deja cum să o faci. Nu?

Echipa HR Club face o treabă bună asigurând contexte de acest fel însă mi se pare că noi, ca oameni de HR, am putea să valorificăm mai multe oportunitățile astea,vorbind despre lucruri mai serioase decât common sense-ul. Mai ales dacă ne propunem să ajungem Business Partners, aliați strategici etc. și avem și invitați străini cu expertiză, experiență și studii la îndemână.

Hai să facem o conferință în fiecare an la începutul lui ianuarie care să fie de basic HR, dacă de asta avem nevoie și în timpul anului să ne concentrăm pe probleme mai consistente, discuții mai complexe și soluții! Eu am încredere în oamenii din domeniul în care mi-am ales să cresc, am încredere că ei înțeleg mai bine ca oricine importanța învățării (mai ales a autonomiei în învățare), nevoile reale ale unei companii și a oamenilor acestora. Și ar trebui să acordăm acestor lucruri mai mult din timpul nostru și să venim cu conceptele de bază învățate de acasă. Pentru a vorbi aceeași limbă și a trece la lucruri serioase.

Vorba lui Pieter Haen (președintele EAPM): HR, It’s time to act!!

4 responses to “Conferința națională HR Club: HR Leading Success”

  1. Gabi Avatar

    Hey! :) Mi-ar placea sa pot apara cu mai multa forta domeniul in care activam. Am cateva vesti bune – exista o scoala de resurse umane in Romania (avand tutori acreditati si resurse internationale – http://www.hrenterprise.ro), exista profesionisti de resurse umane care aleg sa invete, exista o comunitate CIPD si comunitatea HR Club.
    Pieter Haen zicea si ca majoritatea celor care lucreaza acum in HR vin din psihologie, drept si alte domenii; deci n-au invatat neaparat structurat si nici nu sunt la un nivel maxim de autonomie. S-a vorbit despre profesia de HR in Romania acum maxim 5 ani; pana atunci vorbeam de personal, pontaje si salarii, asa ca, desi ne dorim sa fim perceputi ca pregatiti, nu inseamna ca si suntem.

    Noi putem sa contribuim si sa invatam, putem sa ii inspiram si pe altii… Astfel devenim mai vizibili si mai puternici impreuna.

    1. Corina Avatar

      De acord cu tine, Gabi! Suntem pe drumul cel bun, de-asta nu mi-am pierdut nicicum increderea nici in domeniul in sine nici in oamenii care lucreaza in el. Cred ca directia si obiectivele sunt bune insa mai cred ca putem mai mult de atat. Cred ca tot dl. Haen spunea ca Romania e bine vazuta in strainatate dpdv al nivelului HR-ului. Deci putem mai mult. Si putina presiune nu ne strica!:D

  2. Eugenia Dabu Avatar

    Draga mea,

    Sunt curioasa la ce se referea mai exact dl. Haen cand spunea ca Romania e bine vazuta in strainatate pe zona HR.
    In foarte foarte multe companii 100% romanesti, departamentul de HR a ramas undeva la conceptul de “sef de personal”, fiind prezenta o cultura rigida, de tip “sef”, un “sistem inchis”, reticent la schimbari/alternative si deloc orientat catre oameni. Un rol strategic in cadrul unei companii ar trebuie fie descris prin oameni cu viziune, initiativa, oameni puternici care se informeaza si nu se tem de “multimi”.

    Dincolo de tot, observ in fiecare zi faptul ca oameni din cele mai diferite industrii au in comun un singur lucru: nu se informeaza, nu stiu sa invete si nu se pot adapta.

    Oare de ce?

    Cu drag,

    Geni

    1. Corina Avatar

      HR Club este membru al EAPM iar aportul membrilor acestuia, implicati in proiectele dezvoltate la nivel european trebuie sa fii fost unul important. :) Nu cred ca se referea la nivelul la care se afla departamentul de HR din companiile romanesti ci la competentele oamenilor de HR din Romania care fac mai mult decat “administrare de personal”. Si, din fericire, sunt si din astia. :) Mai mult, avem si cateva lucruri cu care ne putem mandri, pe care le-a mentionat Gabi mai jos.

      EAPM a lansat saptamana trecuta un studiu pentru SME & family owned businesses. Rezultatele sunt sigura ca vor fi un bun punct de plecare pentru mai departe.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *