Anul obiceiurilor sănătoase.

|

Acum ceva timp mi-am dat seama că cu cât îți propui mai multe lucruri deodată, cu cât îți setezi mai  multe obiective, cu atât șansele să le atingi sunt mai mici.

E adevărat că cu cât sunt mai multe schimbări de implementat cu atât viitorul sună mai bine și parcă ești mai motivat. Și o săptămână-două chiar ești suficient de motivat să te transformi în noul om care te visezi să fii. Însă orice schimbare e dureroasă, chiar din punct de vedere fizio-biologic, la nivel cerebral, așa că entuziasmul pălește. Cu cât ai mai multe de schimbat cu atât atenția ta e mai puțin focalizată și îți pierzi focusul mai ușor. Și vezi că atunci când tragi linie nu ai atins niciun obiectiv 100%.

Așa că eu am găsit o soluție și m-am gândit ca fiecare an să urmărească un singur lucru, dar să o facă bine. Iar când voi împlini 30 de ani să știu că sunt adultul de care sunt mândră.
Anul trecut a fost anul social. A fost anul în care am învățat să fac complimente în care cred și în care m-am obișnuit să dau credit oamenilor atunci când îl merită. Și a mai fost anul în care am învățat să ascult ce-mi spun fluturii din stomac și piticii de pe creier – adică să mă înțeleg mai bine și să mă cunosc.

Anul ăsta îl dedic obiceiurilor sănătoase. Și pentru că pentru a schimba un obicei trebuie să persiști cel puțin 21 de zile timp de 15 minute zilnic, mi-am ales 12 obiceiuri, câte unul pentru fiecare lună. Nu vă spun cât de greu mi-a fost să le găsesc. Întâi mi s-a părut că 12 e un număr prea mare însă odată ce m-am pornit a ajuns să mi se pară prea mic. Și nu vă mai spun nici cât de greu mi-a fost să nu le încep pe toate o dată întrucât toate îmi par la fel de folositoare. Dar lista e gata și e plină de obiceiuri sănătoase ca dormitul 6 ore pe zi, trezitul de dimineață și cititul unei cărți pe săptămână. Unele mai simple și altele mai complicate. Și voi avea grijă să mi le dezvolt pe rând pentru că doar așa pot fi sigură că voi fi eficientă.

Și ca să validați ideea că sunteți mai eficienți atunci când faceți lucrurile pe rând vă propun un exercițiu.

EXERCIȚIU de luat acasă:
Aveți nevoie de ceva de scris, 2 foi și un cronometru (veți compara secunde așa că țineți cont de asta când alegeți cronometrul).
Desenați pe fiecare dintre cele două foi un tabel cam așa:

FAZA 1. Dați drumul cronometrului și începeți să completați pe fiecare linie în parte (ca în fig.A.). Opriți cronometrul și notați timpul.
FAZA 2. Dați drumul cronometrului și completați pe coloane (ca în fig. B). Opriți cronometrul și comparați timpii.

Evident, în FAZA 1. se testează multitaskingul și multifocusingul și conectarea/deconectarea între activități. În FAZA 2. ne focusăm și persistăm în fiecare activitate fără să ne obosim conectând/deconectând și iar conectând.

Așa-i că ați fost mai rapizi a doua oară? Și parcă a fost și mai nedureros la cap. :)

PS: La mulți ani!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *