În viața mea (și de fapt în viața oricăruia) au apărut multe momente peste care nu credeam că voi trece. Mersul la liceu și apoi la facultate, loc în care când eram mică nu mă vedeam în veci. Moartea bunicului meu (de care eram foarte apropiată). Apoi bunica s-a mutat cu noi și casa a devenit mai aglomerată. M-am obișnuit cu asta, acum chiar îmi lipsește să stau de vorbă cu ea dimineața înainte să plec. Apoi a fost mutatul de acasă, în casa mea, aranjată cum vreau eu , departe de mama. Acum totul e atât de firesc de parcă aș locui aici dintotdeauna.
Când ești pus într-o situație și ești cumva forțat să stăruiești în ea ajungi să te obișnuiești. Creierul tău asimilează până la urmă informațiile din noul mediu și se raportează la ele ca la orice altă informație stocată cu mult timp înainte. Poate de aici și vorba aia: nu ți se dă mai mult decât poți duce. Deși, de fapt, e vorba de faptul că orice ți s-ar da, ajungi să te obișnuiești cu asta. Și nu e greu să observi că lucrurile cu care credeai că nu te vei obișnui sunt de la simple la dificile.
Obișnuința este însă periculoasă pentru că atunci când totul e prea firesc înseamnă că stagnezi. Nu vă permiteți să stagnați. Schimbați mereu câte ceva în casa în care locuiți, schimbați ceva la biroul la care lucrați. Schimbați modul în care vă petreceți timpul liber…
…și nu mai cumpărați cu coșul la sfârșit de săptămână. Am făcut noi asta weekend-ul ăsta pentru prima dată. Mă simțeam ca în documentarele despre consumerism. Și știind că ai multe deodată în frigider, te obișnuiești cu gândul și le consumi la fel de repede ca atunci când ai puține. Și încă nu am umplut coșul; am văzut mai rău.
Leave a Reply