Daca m-aș ține doar după titlu articolul ăsta ar putea fi fie foarte lung, fie foarte răutăcios, pentru că sunt multe momentele când “dacă tăceai, filosof rămâneai”. Însă despre unul aș vrea să vorbesc în mod special: tăcerea aia din “small talk”, când te întâlnești cu oameni pe care îi cunoști, dar cu care nu prea ai despre ce vorbi. Cu colegi cu care nu ai vorbit niciodată, dar cumva, presiunea socială vă împinge la conversație când vă întâlniți în afara școlii. Cu rude îndepărtate cu care nu aveți nimic în comun, cu prietenii prietenilor pe care nu mai știți nici cum îi cheamă, nici de unde-i știți…
Și siiigur vi s-a întâmplat să vă aflați într-o situație din’asta în care, cu gândul la cartea din mână sau casca atârnând de gât, ați forțat în zadar o conversație care nu ducea nicăieri și care devenea din ce în ce mai inconfortabilă pe măsură ce subiectele cu vremea, aglomerația și planurile de weekend se epuizau. Și vă întrebați “Ce să mai spun acum? Ce să întreb? Ce să răspund?”
(Dacă nu vi s-a întâmplat trebuie să ieșim la o limonadă să îmi povestiți neapărat cum ați reușit, pentru că eu am trecut prin asta de sute de ori).
Desigur, sunt unele persoane mai abile în a găsi ceva de spus. Și eu am momentele mele în care reușesc să ajut conversația să curgă. Doar că de cele mai multe ori este o conversație superficială. Și nu e din cauză că nu aș vrea să fie altfel ci pentru că nu cunoști persoana și pe fugă nu e cel mai bun loc în care să începi s-o faci, pentru că de obicei ești în mijloacele de transport în comun și e zgomot, sunt alți oameni etc etc. O mulțime de factori.
Și atunci stau și mă întreb, dacă tot ne chinuim atât să stăm de vorbă…de ce nu tacem? Pur și simplu.
La improvizație avem un exercițiu care lucrează abilitatea de a asculta activ și am observat, făcându-l de mai multe ori, cât de ciudat le e oamenilor să stea unii cu alții în liniște. Fără să se simtă ciudat. Tot timpul încearcă să umple golul, chiar dacă el, săracul, nu are nicio vină și nu are de gând să facă nimănui vreun rău.
Am învățat că tăcerea nu e un lucru atât de rău și cred că ar trebui să ne educăm în a o considera la fel de utilă ca o conversație valoroasă și nu o lipsă de respect sau ignoranță. Hai să vorbim când avem ce să ne spunem și să fim sinceri unii cu alții când nu. Ne-am plictisit cu toții să vorbim despre vreme de atâtea ori pe zi sau pe săptămână.
Cum să facem să fie și tăcerea naturală?
Leave a Reply