Internetul cam distruge conceptul de comunitate.

|

Am fost vineri la seara alumnilor a Școlii HR Club Next Generation. Din 5 ediții ori aproximativ 20 de participanți ne-am strâns cred că nici 10 (cei din ediția a VI-a nu se pun pentru că ei erau deja acolo). În CROS ne confruntăm mereu cu problema asta a comunităților care nu e exploatată la potențialul maxim pentru că oamenii parcă nu se implică atât cât ar putea. În DaAfaceri pățeam la fel și am auzit de multe alte ONGS-uri unde, după ce se termină mandatul, indiferent cât de uniți erau înainte, relațiile se pierd.

Mă gândesc cu jind la cenaclurile de pe vremuri, la cercurile de oameni de știință care, pe lângă familii și propriile activități, se identificau și cu o comunitate. Și chiar făceau parte din ea. Îi ajuta să aibă activități extra, să facă schimb de informații și să le fie recunoscute meritele.

Acum internetul face toate astea pentru noi. Nu mai simțim atât de valoroasă experiența de a-l asculta pe altul vorbind despre ce a făcut el când răspunsul despre cum se face poate fi la un Google distanță. Și e de ajuns sa spui orice prostie pe Facebook și cu siguranță se vor găsi câțiva care să îți recunoască meritele apăsând Like. Suntem parte din grupuri virtuale, dar le folosim rareori postând câte un link când ne aducem aminte. Când Billy a pornit Young HR PROs pe Facebook m-am gândit “ce tare! să vezi ce discuții vom genera și ce HR pro mă voi simți”. Dar nu a fost chiar așa. Ca multe alte inițiative de genul supraviețuiește mai mult datorită efortului fondatorului și nu pentru că există o comunitate care o susține.

Acum este mult despre a da attend și a bifa. Implicarea activă lipsește. Iar internetul cu toate meritele lui în acest caz nu face decât să superficializeze relațiile. Suntem mai interesați de cantitate (câte like-uri primim, din câte grupuri facem parte, câți prieteni avem…) și mai puțin de calitate (de la cine primim like, din ce grupuri facem parte și ce rol avem acolo, cu cine suntem prieteni și cum valorizăm relația cu ei). Și da, în DEX comunitate înseamnă grup de oameni care au ceva în comun, dar în realitate când vorbim de comunități vrem să ne referim la mai mult decât atât.

Încă nu am o idee de cum am putea îmbunătăți asta, probabil formarea unei noi comunități, a oamenilor care își doresc să facă parte cu adevărat dintr-o comunitate, nu va ajuta. Simt doar o mâhnire pe care voiam să mi-o exprim, mai ales că și eu am făcut și fac parte din comunități unde doar îmi apare numele pe-o listă. Dar îmi dau seama că nu e bine și încerc să renunț sau să mă implic. Sau cine știe, poate e bine și doar am îmbătrânit eu.

Ce-i drept…e greu să fii peste tot, dar e greu și să nu fii. :)

4 responses to “Internetul cam distruge conceptul de comunitate.”

  1. Bülent Duagi Avatar

    Corina, community building este o arta despre care cred see you tarie ca internetul o sprijina. See you siguranta mai avem multe de invatat pana sa ajungem buni in asta.

  2. Corina Anghel Avatar

    Sunt sigura ca acolo unde e loc de imbunatatiri inseamna ca mai avem de invatat. Despre directia in care o va lua conceptul de comunitate nu ma pot pronunta see you aceeasi siguranta insa. Se poate sa nu mai avem nevoie de ele deloc sau sa revenim la offline exclusiv sau, cum spui,.. sa"eficientizam" procesul asta de community building folosind si internetul. Sper sa se intample cumva mai repejor, hehe. :)

  3. Dani Avatar
    Dani

    mai bine accepti ca tehnologia avanseaza ;) si insusi internetul este cea mai mare comunitate.

    1. Corina Avatar

      Da, cred ca asa ar fi cel mai simplu. :)) Desi unele trenduri arata ca o sa existe un switch catre eco si internetul va trece pe planul 2. Vom vedea. :)

Leave a Reply to Corina Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *