Lucrând într-o firmă de consultanță și livrând/facilitând workshop-uri am șansa să întâlnesc atât așteptările companiei cât și pe cele ale participanților din sală.
Lucrurile sunt așa:
- Companiile vor traininguri consistente cu informații multe, complexe, noi care să fie livrate într-un timp cât mai scurt (cea mai uzuală practică zilele astea sunt trainingurile de 2 zile), pentru că orice training care nu e așa nu își justifică investiția.
- Pe de altă parte, citind multe-multe feedback-uri reiese că participanții au nevoie (cel mai frecvent) de mai mult timp pentru a prelucra informațiile primite (adică o majoritate copleșitoare scriu la partea de cum am putea îmbunătăți trainingul: “să fie de măcar 3 zile”) sau, mai rar, de mai puține informații.
Deci între așteptări și realism undeva firul se rupe. Dacă angajatul are timp să învețe doar în zilele când e la training sau în timpul personal atunci nu e de mirare că trainingurile nu sunt suficiente și că efectele lor nu sunt vizibile. Dacă nu e însoțit de un plan de dezvoltare mai complex care să implice crearea unui context de învățare, acordarea de timp de învățare pe un termen mai lung, cultivarea unei atitudini de autonomie în învățare atunci trainingul devine doar un copy-paste din slide-ul trainerului în manualul participantului ce va acumula praf undeva pe/sub birou.
Pentru ca oamenii să învețe (cu atât mai mult informații noi sau foarte diferite de ce știu deja) au nevoie de timp să sedimenteze informația și de repetiție!
De-asta îmi place improvizația. Nu le spune oamenilor ce ar trebui să facă sau cum ar trebui să se poarte. Îi pune în situații diverse în care le exersează abilitățile pe care ar trebui să le manifeste mai des. Over and over până când devin obiceiuri.
Leave a Reply