M-am bucurat enorm după ce am terminat și cea de-a doua licență pentru că simțeam că am scăpat de o presiune care mai rău mă încurca decât mă ajuta să învăț. Mi-am dat seama că deși m-am angajat și ar trebui să fiu 8 ore pe zi în același loc am mai mult timp decât atunci când mergeam la școală/facultate, când pe lângă prezența la ore mai trebuia să lucrez și la teme sau proiecte – multe din ele nu atât de valoroase pentru mine. Nu mă mai presa ideea că trebuie să mulțumesc și un profesor care trebuie să îmi aprobe performanța după un sistem creat de el, nu doar pe mine însămi. Și știm cu toții că profesorii sunt de multe feluri.
M-am hotărât că 2 licențe îmi sunt de ajuns și un master nu aș avea răbdare să termin, ba cum spuneam, m-ar încurca. Însă nu am renunțat la ideea de învățare și nu am crezut niciodată că învățarea se oprește când îți închei socotelile cu sistemul clasic de învățământ. E ușor însă să gândești lucruri frumoase; e mai greu să le și concretizezi.
Mi-a luat un an să realoc timp efectiv pentru învățarea mea. De învățat din experiențe cu toții o facem, mai mult sau mai puțin conștient, în funcție de cât de reflexivi suntem sau cât de atenți la ce ni se întâmplă. Am început totuși să simt că învățarea asta naturală, care ne lovește că vrem sau că nu și pe care nu o controlăm nu e suficientă. Am conștientizat încet-încet că învățarea doar prin încercare-și-eroare sau dezordonată (mai cunoști un om, te mai implici într-un proiect, îți mai recomandă cineva o carte, mai mergi la un eveniment…) e bună, dar își are limitele sale de eficiență și productivitate.
Mersul la școală ne ajută cu cel mai greu lucru dintre toate: autodisciplina. Perseverența în învățare, alocarea unui timp concret, măsurat, pus în calendar în care să ne preocupăm să învățăm nu e atât de ușoară pentru că fiind noi cu noi e mai ușor să procrastinăm. Mă înscrisesem la un curs pe Coursera însă am lăsat mailurile să curgă tot spunându-mi că voi recupera. Nu am recuperat.
Între timp am început programul de autonomie în învățare în care trebuie să susțin două autonomice în a face exact asta: să învețe conștient și controlat. Atunci am făcut cu adevărat click și m-am înscris la un alt curs online pe Venture Lab (platforma Standford Univerity pentru MOOCs). Duminică am avut întâlnire online cu echipa și astăzi tocmai ce am terminat, cu o zi înainte de deadline, una din temele propuse (urmez cursul de o lună deja).
Ce e interesant când înveți pentru tine este că nu te mai interesează să copiezi de la alții, să sari etape sau să păcălești învățând doar superficial pentru că tu ești și elevul și profesorul. Și nu ar avea niciun sens. Învățarea este autentică iar efortul pe care îl depui este real și îți aduce satisfacții direct proporționale.
E ciudat să am din nou de făcut teme, e ciudat să îmi pun pe lista de to do “research pentru întrebarea #2” sau “5 exerciții cu imperfectul la italiană”. Dar mă motivează să știu că fac asta pentru că mă ajută să cresc într-un profesionist din ce în ce mai bun, să îmi mențin creierul în formă și să îmi lărgesc perspectivele și zona de confort. Și a fost nevoie doar de un moment de asumare și trecere la acțiune.
Poate fi greu să îți găsești motivația să îți construiești o universitate personală, dar odată ce ai făcut-o și ți-ai reintrat în ritm vine la fel de natural să înveți ca mâncatul sau mersul la serviciu. Nu renunțați și la învățarea controlată odată cu părăsirea băncilor școlii, nu supraestimați capacitatea Universului de a vă învăța ci luați învățarea în propriile mâini! Desigur, doar dacă vreți cu adevărat să creșteți.
Leave a Reply