O lecție despre schimbare…de la teatru.

|

Lumea se transformă în fiecare zi: oamenii se transformă, tehnologiile se transformă, stilul de viață și modul în care comunicăm se transformă. Iar una dintre temerile cu care vine însoțită transformarea este că vom pierde toate lucrurile mai vechi, bune și de calitate. Sigur ați auzit adulți bombănind despre cum se pierd lucrurile vechi, bune și de calitate sau v-ați trezit chiar voi bombănind despre asta.

Nu spun că temerile nu sunt deloc întemeiate. Totuși, schimbarea, dacă e făcută cum trebuie, nu este atât de dureroasă și nu trebuie neapărat să presupună un compromis la calitate. Dimpotrivă. Nu vreau să mă credeți pe cuvânt. Am un exemplu care vorbește de la sine.

Teatrul este una dintre cele mai vechi și culturale forme de artă. Și teatrul se transformă…și se transformă frumos.

Datorită lui Paul căruia îi și mulțumesc am văzut un alt fel de teatru. Hoții de frumusețe este o piesă interesantă însă și mai interesant e cum a reușit Chris Simion să o pună în scenă: cu ecrane mari pe post de decor ce permit schimbarea acestuia, cu filmări din iarnă folosite ca scene în piesă, cu photoshop folosit cu migală. Am rămas impresionată de cât de bine se împletesc noul cu vechiul și vă recomand să vedeți Hoții de frumusețe, la Teatrul Evreiesc (care, în sine, e oricum o piesă interesantă și cu actori buni: Florin Zamfirescu, Medeea Marinescu, Ioana Pavelescu, Stefana Samfira, Radu Micu, Ionut Niculae.).

hotii-de-frumusete

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *