Acum ceva timp am început un proiect cu Adobe, un workshop de improvizație care să îi ajute pe manageri să gestioneze mai bine schimbarea. Programul se numește “Dealing with Change” și din discuții cu participanții am aflat că ei se așteptau la altceva. Se așteptau la un curs despre managementul schimbării.
Sunt multe cursuri pe tema asta; cunosc doar câteva și tot mi se par destule. Cursuri despre cum să comunici schimbarea, cum să o gestionezi ca pe un proiect, cum să introduci schimbările treptat pentru a fi mai ușor de acceptat. Dar tocmai despre asta este vorba: acceptare.
Dacă sunt gândite bine, cursurile astea sunt eficiente și de folos. Însă înainte ca oamenii să aibă nevoie să știe cum să gestioneze schimbarea, logistic vorbind, au nevoie să înțeleagă că au nevoie să se adapteze, să se schimbe, să părăsească status quo-ul.
Sună ușor, dar nu este. Zi de zi existăm prin multele obiceiuri pe care ni le-am construit și este greu să renunțăm la ele. Și mă refer la obiceiuri în cel mai larg sens al cuvântului posibil: ne este greu să renunțăm la o slujbă care nu ne satisface, rămânem prinși în relații care nu mai funcționază sau în compartamente care ne fac rău…și dacă vă uitați la voi, sau la cei din jur, sigur găsiți și exemple mai simple: ne e greu să renunțăm la un anumit tip de telefon, sistem de operare, browser…și dacă tot am ajuns pe net e de menționat că mulți ne simțim cumva frustrați și când Facebook mai schimbă ceva la interfață (recunoaște, ți s-a întâmplat?). Toate astea sunt semne de rezistență la schimbare, mai puternică sau mai slabă.
Am dat de curând din nou de cartea lui Spencer Johnson, „Who moved my cheese?”. Mi-a plăcut pentru că vorbește despre atitudini față de schimbare. Nu doar despre ce facem ca să ne adaptăm ci și despre atitudinea cu care o acceptăm în viața noastră. Și la fel ca și improvizația ea nu este o opțiune, este un fapt real și inevitabil. Faptul că nu avem un scenariu ne forțează să improvizăm și din același motiv e nevoie să învățăm să fim deschiși, să avem abilitatea să lăsăm vechi obiceiuri și curiozitatea de a construi altele noi. Constant. Mai ales în perioada asta când lucrurile se schimbă, uneori dramatic, cât ai zice “cine mi-a mutat brânza?”.
Cu managerii din Adobe am lucrat exact la asta: abilitatea de a renunța din ce în ce mai ușor la scenariile vechi pentru a le putea accepta pe cele noi, atitudinea proactivă de a anticipa și genera schimbări pentru a nu fi prinși nepregătiți. Și ne-am dat seama împreună că teoria sună mai ușor decât practica chiar dacă, conștient, ne asumăm să ne schimbăm: atunci când e nevoie să punem în practică, copleșiți de o mulțime de factori, uităm teoria asumată puțin înainte. Așa că e nevoie de exercițiu.
Voi în ce personaj din filmuleț vă regăsiți cel mai frecvent?
Who Moved My Cheese? – The Movie from Len Lin on Vimeo.
Leave a Reply