Probabil că am o slăbiciune pentru Commedia Dell’arte pentru că de acolo a pornit acum multă vreme improvizația. Sâmbătă am văzut Flecărelile Femeilor, primul spectacol pe care îl văd de când s-a deschis stagiunea, o piesă care satirizează bârfa și cațele. Și te pune pe gânduri apropo de cum reinterpretăm informații pe care le auzim, cum le dăm mai departe, cum facem telefonul fără fir…În era Facebook când citim un status sau vedem o poză e ușor să începem să tragem concluzii; cred că e nevoie de cineva să ne reamintească că obiceiul ăsta nu e unul sănătos și nu face bine.
Echipa Teatrului Masca își pune amprenta asupra stilului, îl transformă puțin, adaptează conversațiile pe ici pe colo pentru a le face mai savuroase pentru publicul pe care-l au în sală (locuitori ai secolului XXI) însă cumva reușesc să mă teleporteze într-o altă epocă. I-am văzut deja de câteva ori și simt că le-aș recunoaște jocul și fără să le văd fețele. Cu scene care merg uneori în absurd, cu celebrele lor măști pe care și le poartă foarte bine cele aproape 2 ore au fost o călătorie constantă între prezent și viitor, cu dans, sincronuri între personaje și replici pe care le repetă exact când trebuie și îți rămân în minte și după ce ai ieșit din sală. Mi-e greu cumva să explic prin cuvinte, să dau o logică sau să justific, pentru că uneori arta doar…se trăiește.
Vorbeam despre măști și machiajul exagerat cu cineva acum câteva zile. I se părea că arată aiurea. Uneori poate că da, dar piesa ar mai fi la fel fără? Îmi amintesc când în liceu îl jucam pe Flaut din Visul unei Nopți de Vară. Colegii mei mi-au desenat o mustăcioară ca să mă ajute să semăn mai mult cu personajul (mai ales pentru că jucam în travesti). În timpul piesei, Flaut – actor fiind, trebuie să joace la rândul său în travesti. Așa că iată-mă din nou devenind femeie. Și pentru a marca momentul aceiași colegi mi-au rujat buzele cu un roșu aprins. Simțeam că arăt ciudat și caraghios. Dar acela era personajul! Iar machiajul era parte din actul artistic. Am înteles asta de atunci. Nu e ușor să-l porți, dar e parte din moment, e parte din ce se întâmplă pe scenă. Iar publicul, fără să știe, a simțit diferența.
Mergeți la teatru și mergeți la Masca. O să râdeți fără să auziți cuvinte vulgare (în standup și în bancuri ele sunt piesa de rezistentă)! O să vedeți momente gândite bine-bine până la ultimul detaliu, dacă aveți noroc gustați și rahat sau biscuiți cu cremă direct de la negustorul din piesă și dacă aveți mintea deschisă chiar învățați câte ceva despre…natura umană. :)
Și dincolo de actul artistic sunt unul din teatrele pe care le simt cel mai aproape de publicul lor, par să știe ce e acela client service deși nu e un concept pe care să-ți imaginezi că-l auzi lângă o cortină și am așa sentimentul că se distrează foarte tare la repetiții ceea ce îmi dă o și mai mare stare de bine când îi văd.
Mai mult: e ultima piesă cu cuvinte!
Leave a Reply