Nu de mult m-am apucat să citesc o carte despre cum să devii mim. Dl. Kipnis are în cartea lui instrucțiuni specifice, ilustrate cu poze, despre cum să îți miști corpul, membrele sau mușchii feței și mi se părea foarte interesant cum, intr’adevar, sunt gesturi atât de expresive că nu mai e nevoie să citesc explicația din dreptul fotografiei ca să îmi dau seama despre ce e vorba. Și nu vorbesc doar de expresia feței și emoțiile de pe chip ci de întregi posturi.
Însă adevărata revelație am avut-o duminica trecută când am fost să văd Parcul, la Teatrul Masca. Nu mă așteptam să râd, să mă întristez, să tresar timp de aproape două ore la o piesă jucată doar cu mișcare. Din corp, din membre și din mushii feței. E o piesă care spune povestea istoriei parcului Cișmigiu și pare atât de realistă că îți vine și greu să scoți vreun sunet când ai ieșit din sală. Pare normal și ușor să nu o faci; te obișnuiești să nu vorbești.
Costumele aurii și decorul susțin trecerea personajelor de la locuitori ai parcului ce joacă șah, filtrează, sărbătoresc sau dansează la statui ce urmăresc la fel ca noi, spectatorii, trecerea anului și schimbările care aduc alte personaje cu alte povești…până când parcul se umple de istorie și emoții, iar noi de melancolie și chef de o plimbare pe sub porumbei.
E un alt fel de spectacol de teatru și merită să îl gustați! Iar actorii sunt talentați și “delicioși” în rolurile pe care le interpretează.
Se joacă pe 22 și pe 30 noiembrie de la 19:00! Și dacă mergeți poate îmi dați de știre și facem și-o plimbare în parcul al cărui istorie tocmai ce-am aflat-o. Nu de alta, dar poate dăm de șahiști și apărem și noi în povestea Cismigiului, măcar acum cât încă nu e ger.
Leave a Reply