Îmi spunea ieri cineva că nu e foarte încântat de proiectele de genul Gifts for Strangers pentru că nu e mare fan al “datului” mai ales în preajma sărbătorilor. Și mi-am dat seama că are dreptate. Mai mult, nici eu nu sunt mare fan, în general.
Auzisem că lucrătorii sociali de la orfelinate nu sunt nici ei încântați de faptul că, de sărbători, toată lumea burdușește copiii cu cadouri și în restul anului nimeni nu știe că există. Că ei ar vrea să poată să nu le dea pe toate odată ci să le împrăștie de-a lungul anului. Dar asta nu se prea poate din cauza celor care “dau” și care “tânjesc” după chipurile fericite ale copiilor pentru a avea confirmarea că au făcut “un lucru bun”.
Oferitul de cadouri de Crăciun a devenit așa, un soi de obligație. Suntem frustrați și nervoși pentru că “trebuie” să cumpărăm cadouri, că nu găsim ce trebuie sau că nu reușim să ne încadrăm în buget. Pare să fie din ce în ce mai puțin despre a dărui și din ce în ce mai mult despre a ne simți noi bine cu noi înșine că am făcut ce se așteaptă de la noi. Fie că vorbim despre cadouri pentru familie, sau cadouri pentru copiii amărâți – fapt ce ne ajută să mai pavăm o cărămidă în drumul spre rai.
Dar cred că Gifts for Strangers provoacă tocmai această accepțiune: că trebuie să facem cadouri pentru că toată lumea se așteaptă la asta. Pentru că te provoacă să fii darnic cu oameni care nu se așteaptă la nimic. Pentru că te provoacă să dăruiești fără să aștepți nimic în schimb și fără să primești vreun credit. Pentru că te provoacă să dăruiești doar de dragul de a dărui nu dintr-o datorie familială sau morală (ex: de a dărui unor copii care nu au).
Și e un exercițiu minunat! Ne vedem sâmbătă, la 19:00, la metrou la TNB! :)
Leave a Reply