Săptămâna aceasta este Bucharest Technology Week. Echipa super faină a Universum a invitat niște oameni super faini (și ca profesioniști și ca gașcă de ieșit la cină) să ne arate că viitorul e mai aproape decât credem și să ne ajute să ne pregătim pentru asta.
Am avut plăcerea să fiu gazda zilei de miercuri, dedicată HR-ului, când:
- Ben Whitter, World’s Mr. Employee Experience, ne-a arătat cum companiile își pot crește engagementul construind o experiență memorabilă pentru angajați. De la angajare până la pensionare, organizațiile viitorului (adică cele care vor rezista) vor ști să trateze și angajatul ca pe un client, cultivându-și 3 valori: încredere, grijă și angajament (trust, care, commitment).
- Guido Helmerhorst, de la Warp Industries, ne-a provocat să privim Virtual Reality ca pe un super instrument de a crea experiențe memorabile de învățare, de la un training basic de induction, până la antrenamentul pentru situații de urgență. Rezultatele (în termeni de cât și-au adus oamenii mai mult aminte folosind VR versus un video normal) sunt semnificative. Pe la aprox. 40% mai mult. Și, spune Guido, nici nu e atât de complicat să le creezi. Eu am testat…îl cred.
- Tom Haak, Director of HR Trends Institute, ne-a pus față-în-față cu ce urmează: într-o lume în care tot mai mulți candidați devin pasivi, AI va ajuta recrutorii să profileze mai amănunțit și să contacteze persoanele potrivite prin chatbots, asigurând o selecție mai obiectivă, chiar ținând cont de cultural fit. Posibil ca jobul de recrutor să se schimbe semnificativ, dacă nu chiar să dispară. Oups!
- Serden Eren, de la LinkedIn, ne-a îndemnat să folosim mai mult platforma pentru a crea un brand de angajator, să folosim Talent Intelligence pentru a lua decizii bune și să nu facem rabat de la creativitate pentru a crea o Unique Value Proposition care e autentică și interesantă. Cei de la SodaStream ne arată că…se poate. :)
- Luk Smeyers, Co-Founder & Practice Leader @ iNostix by Deloitte, a atras atenția asupra importanței people analytics și cât de importantă va fi datafication în viitor. Cu sinceritate ne-a mărturisit că până și ei, multă vreme, au lucrat să învețe oamenii de HR să citească rapoarte și să caute să optimizeze pe baza lor, însă, la ce ar fi trebuit să ne concentrăm e să folosim cifre pentru a fundamenta proactiv decizii de business. Iar HR-ul și analiștii ar trebui să iasă fiecare din biroul lui și să învețe să lucreze împreună mai strâns.
Lot to take in – cum ar spune americanul. :)
Până duminică, la Universitate, găsiți multe tehnologii noi de văzut și testat – o oportunitate excelentă de a ne antrena pentru viitorul care e aici. Vă înregistrați gratuit pe site.
Leave a Reply