Cum a fost să-mi donez ziua de naștere

|

Cu 10 zile înainte de ziua mea postam mesajul ăsta.

Screen Shot 2018-08-01 at 22.48.12

 

A fost o lecție foarte faină, un roller-coaster emoțional. Cu siguranță memorabil. Cred că m-a și distras de la iminenta, haha,  ”criză a schimbării prefixului”. Vreau să vă povestesc experiența, poate vă inspiră pe mai mulți să faceți asta, stiind ce s-ar putea să vă aștepte. Mi se par amuzante acum gândurile (…umane) ce mi-au trecut prin minte, așa că vi le las și pe-astea în ghilimele.

Provocările

Așadar. După postare – care a fost un exercițiu de autenticitate – mă așteptam ca lumea să aprecieze, să se conecteze cu mesajul și…totul să fie bine. Adică să curgă donațiile.

Ia să vezi ce ecou o să aibă mesajul meu acum că am mărturisit că mi-e teamă că nu va avea.

Am făcut eu și prima donație (anonimă) – citisem pe undeva că oamenilor le e mai ușor să continue decât să înceapă. După o așteptare nu foarte lungă, dar cu infinite refresh-uri de pagină, am țopăit la primele nume din listă. Strânsesem ”deja” 500 lei. Părea că până la 3000 mai e foarte puțin.

Dar apoi s-a blocat. Au început să se strângă ceva like-uri, comentarii, shares, dar bani…nu prea. Calculam cât voi mai strânge de la prietenii mei, pe care îi anunțasem să doneze cauzei pe care am ales-o anul acesta în loc să îmi ia mie un cadou, dar eram departe de 3000, cât îmi propusesem.

Pff, să vezi ce mă fac de râs. Ce-or zice fetele astea, mai rău le-am complicat. Asta e, donez eu până la 3000 și aia e.

Am răsfoit până și site-ul Galantom și am văzut că majoritatea persoanelor ce-și donau ziua de naștere își alegeau un target de 1000 lei sau mai mic. Într-un fel…m-am liniștit. Într-altul…nu.

Mi-a trebuit mie să fiu super ambițioasă, să fie 3000, domne. Eu și obsesia asta cu simbolurile…

Încet-încet, s-au strâns totuși 1000 de lei așa că am zis să nu renunț, poate nu am prins oamenii în momentele potrivite și au nevoie de-un reminder. Cinci zile mai târziu am mai postat un mesaj.

Am poza per-fec-tă! E touchy-feely, sigur prinde!

Puține likes, shares, tot fără cine știe ce donații. Eram de-a dreptul descumpănită.

Ok, deci temerea mea era justificată, nu-s eu cine știe ce influensăr.

Dar apoi am realizat că și dacă mă apropii de 2000 tot e ceva, cei de la Touched oricum se vor folosi de ei, iar eu ar trebui să învăț, cu ocazia asta, că…nu e despre mine. Că nu ar trebui să fie despre mine. Când faci un bine îl faci pentru alții. Cădeam fix în capcana de care m-am ferit prin a nu face asta până acum – să o fac ”de ochii lumii”. Uitasem de cauza în sine.

Așa că m-am hotărât să fac tot ce pot eu și asta va fi suficient. Știam că fix de ziua mea impactul va fi cel mai mare, așa că mi-am luat inima în dinți și i-am invitat aproape pe toți cei ce mi-au urat ”la mulți ani!” pe Facebook să mă ajute și prin a face o faptă bună.

Ce-o fi o fi. Și dacă li se pare puțin agresiv, ce? Vor uita. Nu-i ca și când îi oblig sau îi arăt cu degetul.

Am reușit să adun 3780 lei. Pentru că nu trebuie să fiu eu mare influensăr, e de ajuns să fie oamenii buni și să ajungă la ei mesajul.

Lecțiile

# Nu-i ușor să ceri, dar e mai ușor când nu ceri pentru tine.

# E motivant să setezi țeluri înalte, dar apoi e important să te concentrezi pe proces. Pas cu pas.

# Când vrei să promovezi o cauză, vorbește despre ea cu steluțe în ochi. Thanks for this one, Maria Orzu!

# Prietenii apropiați vor avea grijă să te răsfețe și pe tine (am primit și niște super cadouri, pe lângă donațiile strânse). Love you, my dear humans!

# Oamenii tind să doneze mai mult către o cauză, decât ar fi investit ca să îți ia ție un cadou.

# Eu am încercat prin mesaje să conving oamenii că și o sumă micuță contează, dar e mai eficient să convingi pe cineva care își permite să dea 100 lei, decât 10 care dau câte 10 lei.

# Apelând la ajutorul altora am putut avea un impact mai mare decât aș fi fost eu confortabilă să am de una singură. Măcar o dată pe an, merită.

# E o oportunitate pentru unii oameni să te surprindă – e un sentiment tare fain.

# Gesturile vizibile au potențialul de a se multiplica.

Screen Shot 2018-08-01 at 23.39.05

(Daniela, îți mulțumesc!)

Mulțumirile

…de început: merg către Lidia si Natalia și toți cei de la Touched România care fac fapte bune în fiecare zi. Se zbat mult pentru a schimba în bine vieți și respect foarte mult asta!

…nemărginite: merg din tot sufletul către cei ce au putut contribui de data asta la exercițiul meu de faptă bună în văzul lumii!

People

Dacă ziua voastră de naștere vi se pare un pretext bun pentru a susține o cauză în care credeți, procesul e foarte rapid – alegeți ONG-ul/proiectul pe care îl susțineti, dacă nu este deja pe site vorbiți cu ei (pot crea ei pagina) sau scrieți-le direct celor de la Galantom să îl adauge. Și poate îmi dați și mie de știre, mi-ar plăcea s-apar în lista voastră! :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *