Am aflat aproape întâmplător că astăzi se fac 10 ani de la prima mea postare pe blog. Am început să scriu pe un altul – se chema treicuvinteaiurea și încă îmi apare un zâmbet în colțul gurii când îi scriu denumirea pentru că și acum, ca și atunci, mi se pare un joc de cuvinte foarte isteț.
Am citit mult din postările vechi și foarte vechi. Eram la fel de ”opinionated” ca și acum, dar mai vocală. Scriam despre lucrurile ce mi se întâmplau, ce aspirații aveam și ce succese am obținut, făceam exerciții de scris și împărtășeam învățăminte pe măsură ce le acumulam. Mi-a plăcut de tânăra asta ce trăia într-o lume care abia începea să se aglomereze de informație și opinii. Pe măsură ce ”m-am făcut mare” am mutat reflecțiile personale și experimentele de scris în caiete cu lacăt, am început să ”mă nișez” ca să îmi construiesc un brand profesional mai curat (fără să am habar dacă am reușit) și încet-încet am rărit scrisul cu totul pentru că au apărut prea multe variabile ca să pot așeza cu încredere ceva negru pe alb. Parcă se spun deja prea multe și, oricum, totul este mereu gri.
Am mulți părinți în listele de prieteni de pe rețelele sociale și îi văd des cum au revelația inteligenței copiilor lor. Și cred că e multă inteligență în ignoranță atunci când e combinată cu inocență. Ignoranță dată de incapacitatea de a ”overthink” toate variabilele pentru că nu ai acces la ele. Lucrurile pot fi simple, dar ne place nouă, adulților, să le complicăm. Să adăugăm variabile.
”Criza” de la 30 de ani se manifestă la mine sub forma unei sensibilități la și frică de superficialitate și fățărnicie: la a spune lucruri doar ca să ne facem și noi auziți printre atâtea voci, la a ne duce în extreme doar ca să forțăm un impact de orice fel, la a masca hedonismul sub cuvinte frumoase și inițiative la modă. Toate, conștient sau nu. Și temerea de a nu cădea în capcana asta mă paralizează în a contribui zilele astea la crearea de conținut.
Dar să nu credeți că fac o dramă din această ”criză” sau că o transform în vreo teorie și lecție revelatoare. Este o etapă ca oricare alta și o țin în echilibru tocmai prin faptul că îmi permit luxul de a o avea. Citind cu câtă lejeritate scriam orice acum 10 ani îmi dau seama cât de mult începem să ne luăm în serios pe măsură ce îmbătrânim. Cum trăim ca și când ar fi prima oară când o generație încearcă să repare ce a stricat cea dinainte și pregătește terenul pentru următoarea. Am dovezi că nu e prima oară și sunt sigură că nu va fi nici ultima. Și copiii noștri vor avea de reparat ce stricăm noi, indiferent cât de mult credem că acum am învățat cum să îi creștem. Pentru că ce nu se schimbă e că întotdeauna există un ”mai bine”. Și nu zic să ne oprim din încercări – doar mă gândeam că lumea chiar ar fi un loc mai bun dacă ne-am trezi mâine toți mai puțin înverșunați (să orice).
Cred că valoarea pe care trebuie să o învățăm cu toții, în primul rând, este toleranța. Chiar înainte de a învăța, de exemplu, bunătatea – pentru că aceasta, fără prima, poate fi selectivă și lucrurile iar se complică sau înainte de a vorbi despre autenticitate – care este foarte greu de definit când ne transformăm continuu, mai ales în relație cu presiunea socială (globală). Cred că ne-ar fi mai bine tuturor dacă am învăța să ne tolerăm pe noi și pe ceilalți fără să mai avem atâtea de demonstrat (prin a defini ce e normal și ce nu, prin averi, putere, sacrificiu sau ce mai facem și de-o parte a taberei și de alta). Citindu-mi postările vechi parcă am reușit să văd cum am ajuns să fiu cine sunt acum și asta m-a ajutat să mă detașez puțin de presiunea de a găsi forma perfectă a cine ar trebui să fiu. Și mi-a amintit să mă iau mai puțin în serios. :)
Înainte de internet, dacă nu aveam cumva disciplina de a scrie jurnale, ne aminteam de cum eram în tinerețe doar din teancurile de poze ascunse în cutii de pantofi în casa părinților, din amintirile noastre sau ale persoanelor ce ne-au cunoscut atunci, dacă aveam norocul de a-i mai avea prin preajmă. Cum e sfârșitul anului și moment bun de reflecție vă recomand ca de data asta, indiferent ce materiale de studiu aveți la îndemână, să nu priviți inapoi doar la ultimul an, cum e practica obișnuită, ci să vă scoateți de la naftalină pe voi în forma mai tânără, cu totul. Și indiferent că veți găsi remindere la cum ați putea fi sau dovezi la cât ați evoluat, poate respirați și voi niște relaxare să aveți energie pentru luptele și lecțiile anului care vine.
Sărbători frumoase!
Leave a Reply