HR Masters Summit 2019 – Key Takeaways

|

A trecut mai mult de o lună de la eveniment, dar scriu despre el de parcă a fost ieri pentru că ideile au fost faine și au rămas cu mine. E un articol ce se vrea a fi scurt, dar iese lung orice i-aș face. Am bolduit ideile principale să îl puteți parcurge pe diagonală. :)

Deși poate ajuta să încep mai energetic, nu m-am putut abține de la a deschide ziua puțin filosofic. I-am provocat pe cei din sală să se uite atent la reacțiile lor la ideile futuriste pentru că, până la urmă, felul în care construim roboți (care să ne semene) spune multe despre modul în care ne înțelegem umanitatea. Mai detaliat mai jos:

Apoi, o serie de super oameni:

  • De la Stacey A. Gordon mi-am luat AHA-ul că în România vorbim rar spre deloc de diversitate și incluziune. Tocmai ce a avut loc marșul Pride și mi-a adus aminte de o provocare a ei: oare cu ce fel de persoane suntem conectați pe rețelele sociale? Dacă sunt doar oameni ca ”noi” nu spune asta ceva și despre gradul nostru de toleranță? Apropo, toleranța se crește prin expunere repetată și ne poate vindeca și de acel implicit bias (stereotipuri/atitudini față de…de care nici nu suntem conștienți). Stacey ne-a convins cu cifre că atunci când oamenii simt că aparțin dintr-un grup crește și productivitatea acestuia.
  • Wik ni l-a prezentat pe Furhat, un robot ce-și poate schimba fața și vocea și care poate fi programat să poarte conversații: să ofere informații într-o gară, să lucreze cu persoane cu autism sau să susțină interviuri (cu un risc de bias implicit spre zero, dacă întrebările sunt bine setate).

BTW_2019_D2-115

 

  • Johan Sellgren ne-a arătat cum unele lucruri nu se schimbă. Chiar și o companie precum Spotify, aflată pe o piață extrem de competitivă, și-a identificat valorile organizând workshopuri în organizație și caută oamenii potriviți, nu oamenii cei mai buni. Știind what you stand for, e mult mai ușor să iei decizii ca organizație.
  • Dr. Nick Van Dam a adus o perspectivă interesantă în discursul despre roboții care ne vor lua job-urile. De-a lungul istoriei am trecut prin 3 revoluții majore care au creat inovații disruptive și au dus la dispariția a unor industrii întregi. Dar dispariția unor industrii se face pe seama apariției unora noi, așadar, roboții ne iau unele joburi, dar vor apărea altele pe care acum poate nici nu ni le imaginăm. Printre preferatele mele: professional triber, virtual reality designer, end of life planner.

El atrage atenția asupra cât de crucială este învățarea în perioada asta de tranziție și menționează câteva concepte cu care lucrăm și noi la Rocketists: autonomie în învățare, găsirea IKIGAI, cultivarea unei mentalități de creștere, construirea unui mediu organizațional propice învățării, învățarea în T etc. Book me for a meeting! :D

  • De la Edward Houghton de la CIPD am rămas în minte cu slide-ul de mai jos care arată care sunt tipurile de date pe care se poate baza HR-ul pentru a lua decizii și cum are nevoie să folosească și cifre ca să își câștige credibilitate și încredere (sau să marketeze mai bine intuiția :) ).

cipd - people data

  • Pe Andrew Mellen nu pot să îl rezum, vă invit doar să îi ascultați speech-ul, mai ales dacă vreți să fiți mai buni la time self-management: click aici când vă permiteți 30 minute.
  • Iar Burak BakHead of HR – Northern and Central Europe la Ericsson, ne-a povestit despre cum mediul lor de lucru s-a schimbat, într-adevăr, pentru că acum sunt multe procese preluate de roboți, dar cum, în esență, un mediu de lucru sănătos se construiește tot având grijă ca oamenii să simtă/vadă că au impact în munca lor, că au autonomie, că există colaborare. Și te asiguri de asta mapând și lucrând la fiecare touchpoint pe care o persoana o are cu organizația. Easier said than done, știu. :)

***

Pe final:

… mulțumiri nemărginite Universum și întregii echipe de la Bucharest Tech Week – o organizare excelentă de dimineață până seara! :)

…și o lecție pe care o putem învăța de la speakerii străini: în general sunt concentrați să aducă valoare prin conținut, vin pregătiți și se încadrează în timpul alocat (care, până la urmă, e o formă de respect pentru organizatori și ceilalți vorbitori). Mulți dintre speakerii noștri locali sunt încă foarte concentrați pe a-și promova soluțiile (și discursul e unul de vânzare, nu de a aduce valoare participanților), vorbesc mult și uneori nestructurat și nu sunt atenți la timp. Am învățat și eu, cu greu, că e mai important să te faci util decât să pari deștept. :)

…dacă vreți să vedeți mai în detaliu despre ce a fost ediția de anul acesta: aici este linkul către agendă și descrierile speakerilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *