“Pot fi obiectiv” e doar un mit.

Pentru că discuțiile la care tragi cu urechea neintenționat în metrou sunt o sursă constantă de inspirație și de teme de gândire.

Sunt oameni care se simt jigniți dacă le spui că sunt subiectivi. Se bat cu pumnii în piept că ei pot fi obiectivi, că pot analiza la rece, că nu sunt influențați de factori emoționali. Lucrurile sunt simple: dat fiind felul în care suntem construiți este imposibil să fim obiectivi.

Atunci când faci o analiză/judecată ai nevoie să observi și să compari ce ai observat cu un sistem de referință. Dacă nu e vorba de a corecta o lucrare de matematică simplă (și mai ales când trebuie să evaluezi oameni) atât felul în care observi cât și sistemul tău de referință sunt ale tale și deci subiective.

Experiențele pe care le-am trăit până în prezent modelează modul în care percepem lucrurile (dacă ai trăit într-o familie în care oamenii vorbesc tare s-ar putea să nu ți se pară că o persoană se răstește față de mine care, să zicem, am trăit într-o familie în care se ridica intensitatea vocii doar la certuri – un exemplu aproape stupid, dar înțelegeți unde bat). Prin urmare, felul în are observăm este influențat de experiențele noastre (proprii și personale) trecute.

Apoi, sistemul de referință. Avem credințe și valori diferite (chiar dacă uneori doar subtil diferite), înțelegem diferit concepte precum bine și rău, corect și incorect. Avem opinii diferite despre limitele până la care se întind eticul și non-eticul etc. Sistemele noastre de referință sunt, prin urmare, doar ale noastre!

Chiar dacă ni se pare că nu suntem influențați emoțional (de către propriile noastre emoții față de o anumită persoană) atunci când emitem o judecată despre cineva (sau ceva)…la un nivel inconștient (ce ține de modul în care ne funcționează creierul, practic) suntem! Deci nu se poate vorbi despre a fi obiectiv.

Suntem subiectivi prin natură. Dacă am înțelege asta ne-am da mai puțin deștepți, am fi mai curioși și am avea relații mai valoroase cu cei din jur, comunicând mai eficient. Gândiți-vă la asta!

4 Comments

  1. Cristi Ariton

    Stii, sociologii au facut 2 clasificari aparent absurde: exista altruist egoist si egoist altruist (Serge Moscovici, Psihologia sociala a relatiilor cu ceilalti, Polirom) si exista psihologie sociala sociologica si psihologie sociala psihologica.
    In ce priveste obiectivitatea si subiectivitatea e clar ca niciodata, nimeni nu va putea spune ca este obiectiv. Cred ca trebuie lucrat cu o conventie a obiectivitatii pe principiul din exemplele de mai sus. “Subiectivitate obiectiva” ar desemna efortul meu (deci subiectiv prin definitie) de a oferi o parere care nu corespunde propriilor stari/credinte/valori dar care ofera o alternativa logica la problema cuiva.
    Sunt “obiectiv” pentru ca incerc sa gandesc o problema in conformitate cu un standard general acceptat.

    • Ce vreau sa sugerez e ca trebuie sa ne asumam ca obiectivul asta e si el subiectiv intr-o masura destul de mare. Daca facem asta atunci sunt sanse mai mari ca intai sa clarificam standardul general acceptat in situatia respectiva si nu sa folosim perceptia noastra despre standard ca fiind standardul insusi – asa cum se intampla de multe ori.

      Eu am terminat si psihologia, insa nu ma dau in vant dupa psihologi. Folosesc foarte multe tautologii… (nu stiu daca e cazul in exemplul dat de tine, cand am putin timp o sa aprofundez despre cele doua clasificari).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *