Pentru că discuțiile la care tragi cu urechea neintenționat în metrou sunt o sursă constantă de inspirație și de teme de gândire.
Sunt oameni care se simt jigniți dacă le spui că sunt subiectivi. Se bat cu pumnii în piept că ei pot fi obiectivi, că pot analiza la rece, că nu sunt influențați de factori emoționali. Lucrurile sunt simple: dat fiind felul în care suntem construiți este imposibil să fim obiectivi.
Atunci când faci o analiză/judecată ai nevoie să observi și să compari ce ai observat cu un sistem de referință. Dacă nu e vorba de a corecta o lucrare de matematică simplă (și mai ales când trebuie să evaluezi oameni) atât felul în care observi cât și sistemul tău de referință sunt ale tale și deci subiective.
Experiențele pe care le-am trăit până în prezent modelează modul în care percepem lucrurile (dacă ai trăit într-o familie în care oamenii vorbesc tare s-ar putea să nu ți se pară că o persoană se răstește față de mine care, să zicem, am trăit într-o familie în care se ridica intensitatea vocii doar la certuri – un exemplu aproape stupid, dar înțelegeți unde bat). Prin urmare, felul în are observăm este influențat de experiențele noastre (proprii și personale) trecute.
Apoi, sistemul de referință. Avem credințe și valori diferite (chiar dacă uneori doar subtil diferite), înțelegem diferit concepte precum bine și rău, corect și incorect. Avem opinii diferite despre limitele până la care se întind eticul și non-eticul etc. Sistemele noastre de referință sunt, prin urmare, doar ale noastre!
Chiar dacă ni se pare că nu suntem influențați emoțional (de către propriile noastre emoții față de o anumită persoană) atunci când emitem o judecată despre cineva (sau ceva)…la un nivel inconștient (ce ține de modul în care ne funcționează creierul, practic) suntem! Deci nu se poate vorbi despre a fi obiectiv.
Suntem subiectivi prin natură. Dacă am înțelege asta ne-am da mai puțin deștepți, am fi mai curioși și am avea relații mai valoroase cu cei din jur, comunicând mai eficient. Gândiți-vă la asta!
Leave a Reply