Când am început să cunosc și să interacționez cu persoane mai mari ca vârstă și mai bogate în experiență, care nu-mi erau nici profesori, nici rude sau prieteni de familie mă simțeam stânjenită. Mi-era greu să îi abordez, să le pun întrebări, să formulez păreri. Îi admiram în tăcere și nu îi scoteam din “dumneavoastră” pentru că nu îmi imaginam că se cuvine altfel.
Suntem învățați că “dumneavoastră” este o formă de manifestare a respectului față de cineva și multă vreme am considerat că tutuiala poate fi considerată o lipsă de respect sau un tupeu de prost-gust.
Oamenii de care vorbeam mai devreme s-au înmulțit și tot mai mulți dintre ei ne invitau să le spunem pe nume. Unii spuneau că nu sunt atât de bătrâni însă cred că motivul principal era de a sparge această barieră pe care “dumneavoastră” o imprimă, într-un fel, psihologic.
La început mi se părea ciudat și nu-mi era ușor chiar dacă invitația venea din partea persoanei respective. Cu timpul însă m-am obișnuit cu a fi apropiată de acești oameni. Simt că prin invitația de a-i tutui toate aceste persoane mișto pleacă de la premisa că suntem cu toții egali ca oameni și respectul nu atârnă de un apelativ.
Anul trecut le-am dat recruților din DAfi ca temă în perioada de probă să formuleze mailuri de invitație la o conferință Andreei Marin și lui Bobby Voicu. Scopul era să vedem dacă se descurcă să facă research și să-i cheme pe cei doi la conferințe cu teme care să li se potrivească, abordându-i corespunzător. Unii dintre ei au formulat mail-urile începând cu “Stimate domnule, Voicu” sau “stimată doamnă Andreea Marin”. Cumva mi s-a părut mai nepotrivită formularea pentru Bobby. Nu pentru că nu ar merita tot respectul ci pentru că, într-un fel, creează în jurul lui un mediu mai puțin formalizat de bariere de apelare și mai deschis comunicării.
Se întâmplă așa cu multe dintre aceste persoane foarte tari care nu au nevoie de “dumneavoastră” pentru a fi respectați deoarece oricum nu ai cum să nu o faci.
Dar parcă nici să începi cu “dragă Bobby” nu e potrivit.
Codul bunelor maniere spune că e bine să tutuiești pe cineva doar după ce ai acordul lui însă uneori îmi vine greu să apelez o persoană atât de pompos când o simt plină de energie, deschisă, comunicativă și apropiată de oameni, și în special de tineri, chiar dacă îi port cea mai adâncă considerație.
Cred în respect, dar cred tot mai puțin în formalități de genul ăsta, mai ales de când se pune atât de mult accent pe networking și social.
Nu cred că îmi va plăcea vreodată cum arată numele meu lângă “stimată doamnă, vă scriu pentru a …” dar până să ajung să aflu poate obiceiurile se vor mai schimba de la sine.
Leave a Reply