Trenduri: denumiri de job-uri și competențe.

|

Eu sunt pasionată de modă. Și  subliniez a se citi modă și nu haine. Industria asta, pe lângă că e una dintre cele mai controversate, ilustrează multe din lucrurile care se întâmplă și în restul și exportă o mulțime de principii.

Trendurile. E la modă acum să vorbim de leadership și dezvoltare personală. Febra NLP-ului s-a mai potolit puțin însă cu toții caută candidați care să aibă abilități de lider și să fie orientați către dezvoltarea personală. Deși mi-e greu să îmi dau seama cum cuantifică gradul de orientare. Și vorbesc de leadership de parcă ar trebui să fim fiecare dintre noi în stare să conducem lumea. De parcă ăștia sunt cei mai tari oameni. Și nu sunt neapărat. E o competență, ce-i drept nu ușor de învățat, dar ca orice altă competență. Și nu e nevoie să o aibă toată lumea. Cum nici PHP nu trebuie să știm toți la perfecție.

Un alt trend ce a creat isterie în online este Social Media guy. Și mai ales Social Media Manager-ul. SMM nu apare în COR (Codul ocupațiilor din România). De fapt nimic de Social Media nu apare. Și mă îndoiesc că vor apărea curând. Și atunci, e și asta o denumire în organigramă. Că trebuie să îi spună și lui cumva. De dragul motivării manager se folosește în o mulțime de denumiri de funcții. Au redenumit secretara asistent manager, există manageri pe dezvoltare, manageri pe schimbare, manageri pe o mulțime de lucruri. Pentru că sună la îndemână și îl flatează pe cel care este.Și muncește mai cu spor și mai cu importanță. Că așa suntem mulți, noi oamenii.

Lăsând la o parte că, în mod normal, manager ar trebui să fie cel care are o echipă în subordine, nu doar un manipulator de conturi, excel-uri, rețele sociale, cuvântul și-a pierdut enorm din semnificația lui de bază.

Tot ce ține de online e nou în ce privește structurarea. Ba chiar mă gândesc să îmi deschid o firmă de consultanță în resurse umane orientată spre online. Pentru că lucrurile abia acum se așează. Până una alta se folosesc cele câteva denumiri care există, că variante nu sunt foarte multe. Cel puțin în România.

Ce face un lider? Ce face un Social Media Manager? Face lucruri diferite, în locuri diferite. Și din păcate, denumirea job-ului nu îți mai spune de mult mai nimic.

În concluzie, până când piața asta a resurselor umane, mai ales în online, nu se echilibrează o să tot auzim de cutare care are o mega-super funcție doar pentru că scrie un comunicat de presă o dată pe lună, completează rapoarte pentru o echipă de 3 oameni, răspunde la comentarii pe bloguri etc.

Să ne calmăm cu toții și să îi lăsăm pe fiecare să își facă treaba din spatele denumirii. Că asta e doar apă de ploaie. Iar oamenii care fac bine ce fac se vor remarca cu sau fără a avea o funcție pompoasă. Vă sfătuiește un Junior Consultant în management. :))

One response to “Trenduri: denumiri de job-uri și competențe.”

  1. anonim Avatar
    anonim

    manageri sunt:
    – cei care au oameni/echipe in subordine
    – cei care au responsabilitate pt ce lucreaza oamenii din subordine
    – cei care au salariu de manager 2000+
    – cei care dau ordine si rezolva problemele prin oameni nu cu munca proprie

    Altfel, multi se cred manageri dar nu au nici oameni in subordine, nici salariu de manager si problemele le rezolva prin munca lor. Un manager munceste doar prin mail-uri, telefoane, ordine directe, si cateva documente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *