Lumea ar fi mai bună dacă ne-am cunoaște mai bine unii pe alții. Dacă am știi de ce G a luat o anumită decizie în locul alteia, de ce M a acționat într-un anume fel, de ce L a avut o anumită reacție. Am fi mai pașnici și mai prietenoși.
Am fi mult mai puțin frustrați de deciziile la care nu am luat parte, dacă am știi măcar cum au fost luate. Cu toții avem momentele noastre când o facem pe deștepții și de cele mai multe ori ne comportăm așa pentru că suntem convinși că e mai bine ca noi. Percepțiile sunt și vor fi întotdeauna personale. De multe ori însă, noi nu știm atât de multe câte știu G, M sau L. Nu cunoaștem informațiile de care dispun, restricțiile pe care le au, experiențele, procesul de gândire. Și ne trezim criticând, catalogând cu etichete nemăgulitoare, atacând, fără a avea un fundament puternic al celor susținute.
Mi s-a întâmplat asta în DAfi, o văd zilnic în comentariile de pe bloguri sau site-uri, la știri, o aud în autobuz. Și mi se pare nedrept să ne facem asta unii altora.
Soluția e simplă: să punem mai multe întrebări. Înainte de a spune că e greșit, sau prost, sau nepotrivit, să aflăm de ce e așa și nu altfel. Se poate ca o singură întrebare să ne schimbe complet percepția și să ne scutească de multe rele psihice. Aș vrea să văd mai mulți de “de ce crezi că e bine așa?” în loc de “nu-i bine așa!”, mai mulți de “cum ai ajuns la formula/soluția asta?” în loc de “e greșit ca tine!” șamd.
Multe probleme apar între oameni din cauza comunicării defectuoase. În cuplu, la locul de muncă, între colegi sau între angajați și manageri, pe stradă, între necunoscuți, între profesori și elevi, între prieteni. Orice om deștept (sunt sigură că) știe cât de importantă e comunicarea. Iar a pune întrebări e poate unul dintre cele mai valoroase instrumente pe care le avem la îndemână.
Într-o lume ideală cred că a pune întrebări e o materie ce trebuie predată în școli.
Așa că: întrebați, întrebați, întrebați!
Leave a Reply