După o lungă absență, în care le-am simțit lipsa, am participat la o întâlnire de sharing a HRemotion, pe tema: responsabilizarea membrilor din asociație.
Trăgând o linie după ultimii 3 ani am puternicul sentiment că dacă cineva mi-ar oferi șansa să conduc o echipă într-o companie m-aș descurca minunat. Aș ști cum să îi recrutez, cum să îi motivez, cum să îi dezvolt, cum să mi-i fac prieteni, cum să îi ajut să devină mai performanți. Ar fi mai greu la început, dar lucrurile s-ar echilibra destul de repede. Într-un ONG, mai ales studențesc, e greu tot timpul, iar lucrurile se echilibrează mult mai greu.
Într-o companie există în mintea oamenilor și o componentă a “trebuie”. E adevărat că cu cât aceasta e mai mică oamenii sunt mai motivați și mai performanți însă ea există. În ONG-uri această componentă lipsește sau e foarte redusă, iar dacă pui la socoteală și vârsta și faptul că nu lucrezi cu ei în aceeași încăpere zilnic ajungi la o ecuație în care cum îi responsabilizezi e variabila principală.
Am ajuns împreună la concluzia că pentru a face asta e recomandat să faci următoarele lucruri:
- să îl faci să simtă că face parte din ceva mai mare decât el;
- să îi arăți că este important, că ceea ce face are un scop, este util;
- să îi dai posibilitatea să aleagă pentru el;
- să îl cunoști suficient de bine pentru a-i sugera o direcție/sarcină care să i se potrivească;
- să îl înveți/să îi insufli puterea teamwork-ului, respectul pentru ceilalți (de multe ori munca unuia îi influențează și pe ceilalți);
- să nu uiți să îl apreciezi și să îi mulțumești;
- să îl provoci;
- poate chiar să îl atenționezi, să îl pedepsești atunci când nu își îndeplinește atribuțiile asumate.
Problema în ONG-uri e că membrii pot pleca imediat, nu există niciun fel de constrângere (juridică, economică, psihologică etc.). Așa că într-un astfel de mediu atenționările și pedepsele funcționează pentru foarte puțini și tot către latura afectivă trebuie să fie orientate. Pentru că e simplu: azi e, mâine, fără remușcări sau preaviz nu. Sau pot să rămână fără a-și respecta responsabilitățile pentru că nu simt că au prea multe de pierdut.
Consider că cel mai important lucru pe care un lider trebuie să îl insufle echipei lui este bunul simț și respectul reciproc. Atunci se creează automat și constrângerea de care e nevoie pentru ca voluntarul să își asume și mai ales să își îndeplinească responsabilitățile. Ea pornește din interior și e mai puternică decât orice pedeapsă sau stimul economic (se știe deja că motivația intrinsecă e mai puternică decât cea extrinsecă).
Cum educi bunul-simț? În primul rând tot prin bun-simț. Dar asta e altă poveste.
Ne-am dat seama că discuția despre responsabilizare e strâns legată de cea despre motivație, așa că, într-un fel, e de la sine înțeles că formula voluntarului ideal e aceea a unei persoane cu bun simț, motivată intrinsec să se dezvolte împreună cu echipa sa.
Leave a Reply