Uneori, mai pierzi câte unul…

Deși titlul parcă sună mai bine în engleză: Sometimes, you lose some.

De curând, un membru DAfi, care era unul dintre cei mai zglobii, ne-a anunțat că nu mai poate face parte din echipă. Din lipsă de timp și din lipsă de…potriveală. Nepotriveală pe care am sesizat-o împreună și cumva am încercat să o vindecăm, însă ea nu s-a vindecat cum trebuie. Cum credem că fiecare om e talentat, dar e important să își găsească locul potrivit, nu am făcut din asta o tragedie în asociație, însă am tras niște învățăminte.

Concluzia cea mai importantă pe care am tras-o, și care mi-a întărit convingerea, e că nu poți motiva pe oricine, oriunde, indiferent cât de grozav ești tu. Sau e al naibii de dificil. Cărțile și articolele pe care le-am citit în ultimul timp vorbesc foarte mult despre ce îi motivează pe oameni și cum poți să îi motivezi. Când ar trebui să o faci și cât de des. Și poate cel mai important lucru, faptul că motivarea trebuie să se facă personalizat.

Și așa e, dar doar într-o oarecare măsură. Orice organizație este un sistem și orice sistem funcționează datorită unor rețele interne, unor fluxuri, unor corelații. Iar toate aceste rețele, fluxuri, corelații trebuie să se întâmple într-o coregrafie, cel puțin pe alocuri, în sincron. Indiferent cât de mult îți dorești să personalizezi există anumite limite în care te încadrezi pentru a nu perturba sistemul.
Și se poate întâmpla ca cineva să nu reușească să se prindă în horă. Același principiu se poate aplica și dacă privești organizațiile ca procese.

Prin urmare, cărțile despre motivație ar trebui să trateze, cel puțin în primul capitol: recrutarea. De când cu atâtea denumiri fancy: employer branding, motivație intrinsecă, dezvoltare organizațională, managementul talentelor, hipo management, leadership…simt că scăpăm din vedere elementele de bază. Poate mi se pare mie…și m-aș bucura să mă contraziceți.

Recrutarea studenților de anul I este oricum grea pentru că mulți nu știu nici ei ce vor, cum sunt, cum se motivează și ce caută și nu e ușor să faci diferențe între ei și să sesizezi potențial sau măcar potriveală (mai ales când și tu tot student ești), dar sunt curioasă cât de mult se pune accent, la case mai mari, pe cum se motivează un om, în procesul de recrutare, înainte de a-l selecta.

Leave a Reply

Your email address will not be published.