Libertatea noastră depinde şi de a altora.

Libertatea noastră depinde şi de a altora sau altfel spus: we are in this together.

Ca să încep cu începutul: nu cred că libertate înseamnă să faci ce vrei tu, când vrei tu, oricum ai tu chef. Libertate înseamnă să faci ce vrei tu, când vrei tu, oricum ai tu chef, însă fără a-i împiedica și pe alții să facă la fel. Pentru că până la urmă trăim într-o societate și ne place sau nu suntem parte a unor grupuri. În care ne-am ales să intrăm. Și orice context de genul acesta are și anumite reguli. De bun simț, de altfel. Până și în teoria lui Quinn, cea a junglei, există unele.

DaAfaceri susține antreprenoriatul și îl înțelege ca fiind un mindset – o atitudine proactivă, capacitatea de a face alegerile dorite, de a inova, dorința și forța de a crea și de a adăuga valoare. Acest statement a pornit din interior către exterior. Structura DAfi e suficient de libertină cât să le permită tuturor să exploreze oricât. Fiecare își poate alege ce responsabilitate vrea să își asume și fiecare are libertatea să și-o personalizeze, fiind cu toții încurajați să își lase amprenta pe lucrurile pe care le fac. Cu condiția să conserve contextul care i-a adus împreună și le permite să facă ce tocmai am enumerat.

Cu toate astea nu toți percep libertatea la fel. Unii au nevoie să le spui tot ce au voie să facă, neavând ideea sau avântul de a-și căuta ei singuri limitele. Alții, prind timid curaj, încet-încet, și încep să exploreze. În acest timp, o parte, pe principiul “îți dau un deget și tu-mi iei toată mâna”, consideră că libertatea pe care o au nu le e de ajuns, fără ca măcar să fii testat până unde merge ea. Și se răzvrătesc și vor mai multă, fără a privi atent în jur. Ca un om bogat care are nevoie de o vilă din ce în ce mai mare pentru a nu se simți sufocat.

Nu toate ideile sunt bune așa cum nu toate oportunitățile sunt oportunități pentru toată lumea, tot timpul. Uneori sunt doar ocazii. Iar a refuza unele din ele, sau a sta să gândești mai atent altele, nu înseamnă îngrădirea libertății ci, dimpotrivă, luarea de măsuri pentru conservarea ei. Dar e normal ca fiecare să vadă lucrurile altfel.

Mă uit amuzată la unii dintre dafiști. Îmi aduc aminte de unii oameni din companii cu care am intrat în contact: aroganți, rigizi, cu strategii ascunse în buzunarul de la piept și intenții de tot felul în mâna ce o țin la spate. Sunt oameni mari, uneori buni la ce fac, dar nu neapărat, dar care cumva fac mai mult rău decât bine. Și mă amuză să văd cum erau acești oameni mari când erau mici, privindu-i pe câțiva dintre acești oameni mici în acțiune. Sunt mofturoși, copilăroși, răsfățați, șantajiști sentimental, complotiști, supărăcioși, încăpățânați, înverșunați, răutăcioși și egocentriști. Și mă simt cumva neputincioasă pentru că simt că nu pot influența în niciun fel mindset-ul care îi fac să fie așa. Se simt îngrădiți, trași pe sfoară, înșelați deși singurul lucru care le stă împotrivă sunt ei și inabilitatea de a găsi alternative de acțiune. Pentru că până la urmă libertatea nu trebuie privită doar pe verticală ci şi orizontal.

Dar apoi mai sunt și ceilalți: deschiși, prietenoși, curioși, atenți, cu ochii deschiși spre a învăța, răbdători, proactivi, sinceri și calmi. Și mi-e un drag de ei până la cer. Și mi-e drag să îi ajut să crească. Pentru că știu că ei sunt cei care vor schimba lumea în mai bine și ei sunt cei care vor avea puterea să îi schimbe și pe ceilalți și să-i aducă de partea lor.

Nu-i credeam pe adulți când spuneau că tinerii au pretenții prea mari și se cred deja prea buni, prea învățați și vor prea multe în prea puțin timp. Acum îi cred și le dau dreptate, însă mai mult contează cei care n-o fac.

Leave a Reply

Your email address will not be published.