Nu vă fie frică să…vă fie frică.

Frica. De frică am scris articolul ăsta de 3 ori până acum. De frică că o să sune rău, că nu o să fie înțeles, că nu o să apese nimeni butonașul ăla de Like care oricum nu înseamnă mare lucru și e, în general, apăsat de  oameni care mă plac pe mine, nu neapărat și ce scriu. Sau cum o fac. De frică am recitit de două ori ultimele propoziții înainte de a o scrie pe asta, pe care probabil, de asemenea, o voi reciti de cel puțin vreo 2 ori acum și încă o dată înainte să apăs pe publish.

Din frica de eșec mi s-a alimentat perfecționismul. Vorbesc mult pentru a mă asigura că oamenii nu au timp să își formeze o părere despre mine, alta decât cea pe care eu o pot controla. Și dacă mă cred arogantă sau egocentristă este mai bine decât să creadă ceva fără ca eu să îmi dau seama ce cred. Pentru că neavând controlul mi se face și mai frică.

După emoționantul speach de la TED am întrebat-o pe Oana Pellea dacă îi mai e vreodată frică: să urce pe scenă, să joace vreun rol, să vorbească în fața oamenilor. Și fără a sta pe gânduri mi-a dat o replică ce m-a bulversat toată: “nu iubita, nu îmi mai e frică”. Ce s-a întâmplat cu curajul nu înseamnă lipsa fricii ci puterea de a continua în pofida ei? Ce s-a întâmplat cu e normal să-ți fie frică? Mă așteptam la cel puțin 2 fraze cu încărcătură puternică care să mă liniștească și să îmi confirme că sunt pe drumul cel bun.

Eu am un nod în stomac la fiecare examen deși am dat vreo 60 și le-am trecut cu bine pe toate, mi-e frică de fiecare dată când mă văd cu cineva nou sau trebuie să vorbesc în fața oamenilor. Și mi-am dat seama că pentru mine funcționează asta. Sunt focusată, atentă și când s-a terminat mă simt mândră de mine. Iar ușurarea e un sentiment atât de plăcut că nu reușesc să îmi dau seama cum ar fi să îl am tot timpul și deci să nu îl mai conștientizez.

Amigdala e cea care se ocupă cu emoțiile și frica. Și cu cât o expui mai mult cu atât devine mai insensibilă și cu atât simți mai puțină frică. Ca în cazul vindecării fobiilor prin expunerea la obiectul care creează teama. Însă nu e bine ca amigdala să fie prea relaxată, o doză de frică făcându-ne să ne simțim vii și, mai ales, să reacționăm în caz de pericol.

Și când ești Oana Pellea și când ai o vârstă și o experiență, frica e înlocuită de alte emoții care te ajută să te simți viu. Și e normal să fie așa.

În noi, ca și în natură, nimic nu dispare. Totul se transformă.

2 Comments

  1. radu

    Corina, trebuie sa stii si sa fii de acord ca toti ne transformam imediat ce ne nastem si toata viata este o continua transformare. In fata noului, este normal sa simtim acea vibratie pe care unii o numesc frica iar altii o numesc emotie. Sta in puterea noastra sa ne controlam aceste sentimente la fel cum tot in puterea noastra sta sa alegem si directia de transformare.
    Curaj si succes in viata !!

    Radu N.

Leave a Reply

Your email address will not be published.