Relațiile lungi au ceva aparte. Au acea componentă de siguranță și indiferent de vremuri bune sau rele știi că e acolo. Și asta face greu să renunți la ele. Pare că lucrurile vor fi triste fără, deși oricum ai alte și alte relații care să îți umple timpul. Și ăsta e alt lucru interesant despre relații. Una nu o poate înlocui pe cealaltă, vin și pleacă, însă sunt de fiecare dată diferite.
Am povestit de multe ori despre când am intrat în DAfi, de ce, cum, ce am făcut pentru ea și ce a făcut ea, asociația, pentru mine. N-aș vrea ca articolul ăsta să fie nici raport, nici biografie, nici recenzie. E un rămas-bun de la un prieten drag. Un prieten care nici măcar nu pleacă prea departe, cu atât mai puțin pentru totdeauna. Un rămas-bun pus pe hârtie ca să marcheze cotitura din relația noastră. A mea și a asociației care a contribuit enorm la cine sunt acum.
Lăsând la o parte școala, DAfi este cel mai longeviv proiect în care m-am implicat, iar mie îmi e tare greu să rămân locului mult timp. Și totuși, după 3 ani, parcă nu-mi mai vine să plec deși uneori abia așteptam să o fac. Am încă plină mintea de idei și simt că îmi va lua ceva până să reușesc să le canalizez spre alte părți. Sunt cumva încă acolo și-mi va fi greu să nu mă mai implic, să nu le mai scriu… Dar, mă ajută să știu că o las pe mâini bune și că va continua să se dezvolte armonios. Și asta e tot ce contează. Ca toți să mergem mai departe. Să legăm relații noi, să le cultivăm și să ne hrănim din ele.
Îți mulțumesc, dragă DaAfaceri! Vă mulțumesc, dragi dafiști! A fost minunat!
Leave a Reply